Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:27 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ovidiu Marian Bonciu, inspector AJFP Ploiești, reținut pentru luare de mită

ro

16 Feb, 2016 17:57 2564 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de astăzi, a inculpatului Ovidiu Marian Bonciu, inspector  principal  în  cadrul Agenției Județene a Finanţelor Publice Ploieşti, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
 
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
La data de 18 ianuarie 2016, inculpatul Bonciu Ovidiu Marian, în calitate de inspector  principal  în  cadrul Agenției Județene a Finanţelor Publice Ploieşti, a pretins şi primit suma de 3.000 lei de la un om de afaceri, cu ocazia efectuării unui control fiscal inopinat la firma administrată de acesta din urmă.
Suma de bani menționată mai sus a fost pretinsă și primită de funcționarul public în schimbul favorizării societății respective, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecții fiscale, astfel cum ar fi impus rezultatele verificărilor prealabile derulate de inspectorul fiscal.
 
Inculpatului Bonciu Ovidiu Marian i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 17 februarie 2016,  inculpatul Bonciu Ovidiu Marian urmează să fie prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Sursa foto: provincial.md
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii