Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:30 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ministrul Agriculturii a părăsit spitalul Elias, unde a fost adus în urma accidentului

ro

25 Aug, 2016 19:11 869 Marime text
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a suferit în urma accidentului rutier în care a fost implicat o contuzie de piramidă nazală septală superioară, care nu pune niciun fel de problemă, și s-a decis că acesta poate părăsi spitalul, a declarat  directorul medical de la Elias, Dana Safta, scrie Agerpress.

Referitor la oficialul kuweitian, Ali Saleh Al Omair, Safta a spus că acesta ar fi trebuit operat întrucât prezenta fractură de piramidă nazală cu deplasare, însă acesta a decis să plece la Frankfurt unde avea asistența medicală asigurată.

„Am fost anunțați din timp că vor fi aduși aici cei doi miniștri. Au ajuns cu o stare de conștiență prezentă, cooperanți  În urma tuturor evaluărilor, s-a decis plecarea acasă a domnului ministru Achim Irimescu,  care va reveni ulterior pentru un mic control ORL. Domnul ministru din Kuweit, care necesita redresarea piramidei nazale, nu numai sutura plăgii, a refuzat sprijinul nostru dorind să plece la Frankfurt unde au asistența medicală asigurată", a explicat Safta.

Ti-a placut articolul?

Comentarii