Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrări pe A2, poliția recomandă atenție sporită

ro

27 Jul, 2016 12:01 1765 Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe parcursul zilei, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul de mers către Constanţa, se execută lucrări de întreţinere (aspirare) în zona mediană, între kilometrii 21 şi 25.

„Întrucât autovehiculele vor fi redirecţionate de pe banda a doua pe prima, le recomandăm conducătorilor auto să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a efectua manevra de schimbare a benzii, mai ales că circulaţia este intensă“, au declarat reprezentanții IGPR.

Poliţiştii rutieri care patrulează pe autostrăzi au constatat că zilnic, mulţi conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgenţă, mai ales pe Autostrada Soarelui, creând situaţii periculoase. Din statisticile accidentelor rutiere produse pe autostrăzi reiese că sunt frecvente cazurile în care autovehicule oprite pe banda de urgenţă au fost lovite de altele. Conducătorii auto care au provocat aceste accidente fie au fost neatenţi sau obosiţi, fie nu au observat autovehiculele oprite din cauza vizibilităţii reduse (ceaţă, întuneric, lumină solară puternică etc.).

Pe banda de urgenţă pot circula doar autovehiculele cu regim prioritar care se deplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă.

În cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!

Amintim că, oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii