De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:04 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Janet Hârbu - „Un copil extraordinar” Andreea Diana Oaida, victimă a accidentului de la Mihai Viteazu, era singură la părinţi

ro

13 Jun, 2016 10:57 5782 Marime text
Moartea Andreei Diana Oaida, tânăra de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Constanţa, i-a şocat şi îndurerat nespus şi pe antrenoarea ei de la echipa de baschet a liceului, Janet Hârbu, şi pe colegii şi colegele sale. Fata decedată în accidentul de aseară, de la Mihai Viteazu, era singură la părinţi şi avea rezultate deosebite, atât şcolare, cât şi sportive.  

„Făcea parte din echipa de baschet a colegiului, cu care am luat multe premii de-a lungul anilor. Eram ca o familie. De la 3 dimineaţa, de când am aflat tragica veste, nu mai dorm. Andreea Diana era singură la părinţi. Ne-am mobilizat să ne strângem şi facem ceva pentru ea. Am fost trei ani consecutiv campioane judeţene, iar la faza regională am ieşit mereu pe doi, pierzând în faţa echipei puternicei echipe LPS Galaţi. Am pierdut onorabil, la un scor foarte strâns. Faptul că am ajuns atât de departe e o realizare. Andreea Diana era titular în echipă. Intra mereu în primele cinci şi nu ieşea niciodată pe tuşă. Alerga fantastic acest copil. Nu conta că se accidenta sau se lovea. «Nu ies, joc mai departe», spunea. «Te-ai lovit, stai puţin pe tuşă, odihneşte-te», îi ziceam. «Nu, nici gând, nu mă scoateţi din teren», era răspunsul ei. Juca până la ultima secundă, până la fluier. Moartea ei a fost un şoc pentru noi toţi. Era un copil foarte bun, extraordinar, cu rezultate remarcabile la învăţătură. A terminat clasa a 12-a cu medie peste 9.50, iar astăzi avea prima probă la bacalaureat. Dorea să dea admitere la Academia de Poliţie, la drept. Era pasionată de lege şi dreptate“, a declarat Janet Hârbu.          
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii