Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis decorat astăzi în SUA

ro

05 Jun, 2017 13:09 7585 Marime text

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte astăzi în SUA distincţia Light Unto the Nations, pentru întărirea democraţiei şi statului de drept în România. Este primul eveniment la care şeful statului participă în cadrul vizitei sale în SUA. Evenimentul va începe la ora 18.00, ora locală, (ora 1.00, ora României). Distincţia va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfăşoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanţi din 70 de ţări. „Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel, Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină. Preşedintele Klaus Iohannis a plecat duminică, pentru şase zile, în Statele Unite ale Americii, într-o vizită în care se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Donald Trump.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii