Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:50 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Foloseau un limbaj codificat Suspecţi de contrabandă cu ţigări depistaţi de procurorii DIICOT

ro

26 May, 2016 18:29 883 Marime text
Ieri, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara  au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpaţilor Petrea Sorin Dorin, Tuică Natanael,Bejinariu Ştefan, Beghean Viorel Eugen, Raica Ionel, Muntean Vasile, Beșa Constantin-Alin şi Cioată Gheorghe pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și contrabandă.
 
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2015, inculpaţii Petrea Sorin Dorin şi Bejinariu Ștefan împreună cu alte două persoane au constituit un grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu țigări, care acţionat pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Caraş Severin, la acest grup  aderând ulterior inculpaţii Tuică Natanael, Beghean Viorel Eugen, Muntean Vasile, Beşa Constantin-Alin şi Cioată George.
 
Activitatea grupului infracţional organizat a fost structurată pe mai multe paliere. În calitate de lider al grupului, inculpatul Petrea Sorin Dorin a stabilit şi menţinut legătura cu membrii grupului infracţional, a organizat şi supravegheat tranzacţiile cu produsele accizabile, a asigurat protecţia activităţilor ilegale derulate şi acoperirea necesară, procedând la diversificarea operaţiunilor de contrabandă prin identificarea de noi canale de aprovizionare şi distribuţie.
 
S-a reţinut că transportul ţigărilor avea loc sub directa supraveghere a liderului grupului, fiind asigurat în general de către membri care îndeplineau rol de şoferi/distribuitori. Aceştia acţionau strict la indicaţiile inculpatului Petrea Sorin Dorin, având ca sarcină şi preluarea sumelor de bani care făceau obiectul tranzacţiilor ilegale. Cantitatea de țigări de contrabandă transportată varia în funcţie de „cerinţele pieţei” şi era asigurată cu diverse mijloace de transport.
 
În vederea comercializării ţigărilor de contrabandă, liderul grupării, Petrea Sorin Dorin beneficia de conexiuni multiple în rândul persoanelor cu astfel de preocupări, valorificarea acestora fiind una rapidă.
 
De menţionat este faptul că, în calitate de lider al grupării, Petrea Sorin Dorin foarte rar se implica în mod direct în preluarea ţigărilor de contrabandă, acesta de regulă preferând să se limiteze la coordonarea celorlalţi membri ai grupării, prin intermediul cărora se desfăşurau toate operaţiunile ilicite legate de furnizare, transport şi vânzare a ţigărilor, sumele de bani fiind încasate atât personal cât și prin intermediul acestor „subalterni”.
 
În derularea activităţilor ilicite membrii grupului foloseau un limbaj codificat, stabilind diverse expresii care să înlocuiască denumirile mărcilor de ţigări tranzacţionate. În general, aceştia plănuiau activitățile infracționale prin discuţii faţă în faţă, transporturile fiind efectuate în mod prudent şi manifestând o atenţie deosebită persoanelor şi autoturismelor aflate în zonă.
 
În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate a rezultat faptul că grupul infracțional organizat are o structură pe paliere, fiecare dintre acestea având un rol bine stabilit și delimitat în desfășurarea activității infracționale, mobilul urmărit fiind realizarea unor profituri materiale substanțiale ilicite și imediate .
 
Astfel, a fost stabilit palierul de comandă, acest rol fiind îndeplinit de către liderul grupării, Petrea Sorin Dorin, cel care coordona activitatea întregii grupări, fiecare acțiune infracțională a celorlalți membri desfășurându-se la comanda sau cu aprobarea sa;  stabilea cantitățile de țigări achiziţionate şi transportate, negocia prețul, organiza transportul țigărilor (transporturi care erau efectuate întotdeauna de către ceilalți membri ai grupării), stabilea destinația țigărilor și prețul de revânzare al acestora către „clienți”.
 
Ieri, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat un număr de 23  de percheziţii pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Caraş Severin, în urma percheziţiilor fiind găsite şi ridicate 2039 pachete ţigarete diferite mărci, 24 l alcool, 8.880 euro, 48.240 lei, precum şi mai multe înscrisuri.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii