Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:54 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exclusiv Vasile Moldoveanu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”

ro

08 Dec, 2015 21:10 896 Marime text
 
Dincolo de toate lucrurile de pe lumea asta, cele mai apte să ne smulgă recunoştinţa rămân emoţiile dăruite de marii artişti. La sfârşit de octombrie, constănţenii au avut bucuria de a cunoaşte frânturi din viaţa unui tenor aplaudat pe scene prestigioase ale lumii. Un tenor care, în scurtul timp petrecut la Constanţa, oraşul său natal, a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că talentul şi sensibilitatea alcătuiesc o armatură rezistentă la timp.
 
Este vorba despre Vasile Moldoveanu, care, după aproape şase decenii, la invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, a revenit acasă, la malul mării.
 
Vizita sa a creat ecouri în rândul susţinătorilor culturii constănţene, ecouri care se resimt şi în prezent. Potrivit unor surse ZIUA de Constanţa, Vasile Moldoveanu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius”, din Constanţa, o înaltă distincţie onorifică. Propunerea a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al instituţiei şi urmeză a fi supusă joi votului Senatului.
 
Reamintim că vizita marelul artist nu a fost trecută cu vederea nici de primarul interimar Decebal Făgădău, care a mulţumit public cotidianului ZIUA de Constanţa pentru dreptul de reparaţie făcut maestrului. Cu unanimitate de voturi, Vasile Moldoveanu a devenit cetăţean de onoare al municipiului Constanţa.
 
Vasile Moldoveanu s-a născut la malul mării, pe 6 octombrie 1935. A urmat cursurile Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, a studiat Canto la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București şi a concertat pe scene importante. 

Citeşte şi Făgădău - „Poate nu am ştiut să arătăm respect valorilor oraşului“

Ti-a placut articolul?

Comentarii