De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
22:28 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a începe luni

ro

19 May, 2016 19:34 722 Marime text
Luni (23 mai a.c.), elevii de  clasa a VI-a vor susține prima probă din cadrul Evaluării Naţionale, la disciplinele din aria curriculară Limbă şi comunicare – Limba română şi o limbă străină: franceză, engleză, germană. Proba începe la ora 9:00, iar durata alocării testului este de 60 de minute. La nivelul județului Constanța, sunt  6.314 elevi înscriși în clasa a  VI-a.
            Cea de-a doua probă, va avea loc  marți (24 mai a.c.) și vizează evaluarea de competenţe din aria curriculară Matematică şi Ştiinţe ale naturii – Matematică, Fizică şi Biologie.
            Testele pentru Evaluarea  Națională se elaborează de către  Centrul Național de Evaluare și Examinare, ținând cont de următoarele  cerințe: să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină, să aibă un nivel mediu de dificultate.
            Elevii vor susține evaluarea în sălile în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent, iar testele vor fi evaluate în cadrul unității de învățământ de către  cadre didactice din respective unitate.  Testele care vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară „Limbă și comunicare” sunt evaluate de echipe formate din două cadre didactice, unul cu specialitatea limba și literatura română și celălalt cu specialitatea limba modernă, iar cele care vizează evaluarea unor competențe din aria „Matematică și Științe ale naturii” sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice cu următoarele specialități: matematică, fizică și biologie. Evaluarea testelor se finalizează în termen de cel mult șapte zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă.
            Rezultatele individuale obținute la Evaluarea Națională nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare și prin informarea elevilor și a părinților acestora  asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii