Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezvăluiri şocante. Carne expirată, spălată cu detergent şi oţet într-un supermarket?

ro

29 Mar, 2016 22:41 3122 Marime text
 
Şeful unui magazin Profi din Arad a făcut o serie de mărturisiri şocante. Acesta susţine că a fost suspendat din funcţie pentru că a refuzat să vândă carne expirată, spălată cu detergent şi cu oţet!
 
Drept urmare, a sesizat Poliţia, Protecţia Consumatorului, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad. Conducerea supermarketului neagă astfel de practici şi spune că bărbatul a creat o situaţie care se va rezolva în instanţă.
 
Ciprian Emanuel Gabor a declarat astăzi, pentru news.ro, că atât el, cât şi alţi zece angajaţi ai magazinului au depus sesizări cu privire la abuzuri din partea unor superiori.
 

„Pentru că am refuzat să vând carne expirată, s-au făcut presiuni pe angajaţi de către şeful meu direct, să accepte să vândă carnea, iar dacă eu reacţionez să îl anunţe pe el, că mă va pune la punct. Cu altă ocazie, directorul zonal mi-a reproşat că am aruncat carnea expirată şi nu am făcut precum la alte magazine ale noastre, să o spăl cu oţet şi detergent Cif”, a spus Gabor.

 
Directorul de comunicare al Profi România a negat practicile menţionate de către Gabor, declarând că se aşteaptă ca verificările autorităţilor să demonstreze „care e situaţia reală”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii