Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:05 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțenii au vorbit, în această seară, despre cea mai veche localitate minieră, Roșia Montană (galerie foto)

ro

06 Feb, 2013 21:20 1709 Marime text

1_4.jpgAstăzi este „Ziua Roşiei Montane" şi se sărbătoresc 1882 de ani de atestare documentară a celei mai vechi localităţi miniere din România. Roşia Montană a fost sărbătorită şi la Constanța, în clubul Doors, de la ora 18.00.

La a treia ediţie a evenimentului organizatorii - Mişcarea „Salvaţi Roşia Montană", au proiectat filmul documentar „Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei", realizat în 2012 de Fabian Daub, Germania. După vizonarea filmului a urmat o sesiune de discuţii din diverse abordări, iniţiată de specialişti în istorie, cultură şi patrimoniu, mediu şi turism. Seara s-a încheiat cu un recital de folk  susţinut de Cezar Petrovici şi Walter Ghicolescu.

Ziua Roşiei Montane este un prilej de a sublinia importanţa conservării şi punerii în valoare a patrimoniului natural şi cultural de la Roşia Montană şi de a face cunoscute riscurile la care este supusă întreaga zonă de către proiectul minier propus de compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Până în acest an, Ziua Roşiei Montane a fost sărbătorită în nenumărate oraşe din ţară şi străinătate, precum Roşia Montană, Alba Iulia, Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj Napoca, Constanţa, Deva, Giurgiu, Iaşi, Ploieşti, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara, Vaslui, Chişinău (Rep. Moldova), Princeton (SUA), Berlin (Germania) sau Viena (Austria).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii