Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Rechinii Albi în Poligonul Cincu. Pregătiri de plecare în Afganistan

ro

05 Jul, 2016 12:54 4211 Marime text
Batalionul 341 Infanterie „Constanța” execută, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre „Getica”, Exercițiul de Repetare a Misiunii, în vederea participării în teatrul de operații Afganistan.
 
Exercițiul are ca scop pregătirea, antrenarea și evaluarea detașamentului, în condiții apropiate de realitatea câmpului operațional din teatrul de operații Afganistan.
În cadrul acestui exercițiu, militarii aplică și validează tehnici, tactici și proceduri NATO specifice misiunilor de stabilitate și sprijin, pentru îmbunătățirea și evaluarea nivelului de instruire.
Batalionul 341 Infanterie, denumit și „Rechinii Albi” este o unitate de elită a Armatei României și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, „IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.
Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Macedonia și Turcia.
Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, drapelul de luptă al Batalionului 341 Infanterie „ Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război”.
Sursa text si foto: Facebook.com/Brigada9Mecanizata

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii