Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:02 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Liviu Dragnea Congresul PSD ar putea avea loc în toamna acestui an

ro

12 Mar, 2015 19:59 419 Marime text
Noul pachet de propuneri pentru Statutul PSD, care va fi finalizat săptămâna viitoare, va fi prezentat Consiliului Național din 20 - 21 martie și adoptat în congresul partidului care va avea loc cel mai probabil în toamna acestui an, a declarat astăzi președintele executiv al social-democraților, Liviu Dragnea.

„Eu cred și susțin ca în toamna acestui an să avem congresul partidului. Octombrie - noiembrie. Majoritatea sperăm ca începutul anului 2016 să ne prindă cu statutul schimbat, pentru că nu îl facem în glumă, având în vedere că vom decide deschiderea partidului, flexibilizarea deciziilor, modernizarea partidului. Dacă avem de exemplu congresul în octombrie, cred că până la sfârșitul anului poate fi aprobat în instanță", a spus președintele executiv al PSD.

Întrebat despre perioada de aplicabilitate a sancțiunilor, Dragnea a arătat că mai întâi acestea trebuie decise în noul statut.

„Statutar, ele intră în vigoare de când sunt aprobate în congres și ulterior în instanță. Dar în interiorul partidului nu te oprește nimeni să poți să iei decizii sau să poți să faci recomandări organizației respective asupra unui membru sau altul așa cum s-a și întâmplat. Pentru că, din nefericire, am avut destule situații de genul ăsta în partid și fără să existe această prevedere asumată, cei care au fost în aceste situații au părăsit funcțiile respective. (...) Cert este că ceva trebuie să facem. Ce s-a discutat până acum în partid s-a discutat despre cazurile de corupție. Sunt multe variante", a arătat Dragnea.

Potrivit acestuia, în viitorul statut se menționează foarte clar că PSD este un partid de stânga.

„Astăzi PSD este un partid de stânga și PSD, în opinia mea, trebuie să rămână un partid de stânga, o stângă modernă, europeană", a punctat Dragnea.

Deocamdată, niciun membru PSD nu și-a depus oficial candidatura pentru șefia Consiliului Național.

„Luni este ultima zi în care se depun candidaturi", a precizat Liviu Dragnea.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: ziuanews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii