Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCR - „Condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității"

ro

06 Jul, 2016 15:37 1103 Marime text
Judecătorii CCR sunt de părere că aleşii locali nu mai au legitimitatea de a-și continua activitatea după o condamnare definitivă.
 
„Condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității, element fundamental al mandatului electiv fără de care persoana care ocupă respectiva demnitate publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanța judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei", subliniază judecătorii CCR într-un comunicat.
Conform surse citate, „în ceea ce privește modificarea referitoare la încetarea de drept a mandatelor de primar și de președinte al consiliului județean, în caz de condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile de corupție prevăzute la art. 289 (luarea de mită) și art. 290 (darea de mită) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, independent de modalitatea de executare a pedepsei principale, Curtea a reținut că aceasta încalcă prevederile art.16 din Constituție".

„În concluzie, Curtea a constatat că legea modificatoare deturnează în mod nepermis scopul legii modificate, acela de a garanta integritatea, cinstea și răspunderea aleșilor locali, conform principiilor fundamentale ale statului de drept, prin intervenția sa, legiuitorul lipsind de efecte juridice unul dintre instrumentele principale prin care se asigură îndeplinirea acestui scop — hotărârea judecătorească de condamnare a persoanei care a săvârșit o faptă incriminată de legea penală și care o face incompatibilă cu continuarea activității de reprezentant al comunității", transmite CCR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii