Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:01 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Băsescu s-a dus în inspecţie la vila Gogol, care i-a fost atribuită ca reşedinţă

ro

15 Jun, 2015 10:08 641 Marime text
 
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a dus dimineaţă la vila Gogol, după ce a anunţat, săptămâna trecută, că este dispus să se mute în această locuinţă din 15 iunie, chiar dacă nu sunt respectate mai multe cerinţe, precum protecţia locatarilor. Băsescu spune că a fost anunţat de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), în administrarea căreia se află vila din strada Gogol, Bucureşti, că lucrările de renovare au fost finalizate şi că a vizitat clădirea, unde însă a constatat că, deşi au fost depuse eforturi de îmbunătăţire a calităţii, imobilul continuă să nu îndeplinească cerinţele impuse de lege, având deficienţe de fond care fac improprie încadrarea locuinţei în categoria reşedinţelor oficiale sau a caselor de protocol.
El arată astfel că imobilul nu dispune de spaţiu pentru un cabinet de lucru, în care are dreptul să lucreze cel puţin cu un secretar şi un consilier, nu are un salon de primire pentru vizitatori, nu beneficiază de garaj şi nici nu asigură protecţia locatarilor, respectiv protecţia fizică şi intimitatea sa şi a familiei, atât în interior, cât şi în curte, în imediata apropiere a vilei fiind un bloc cu patru etaje, ceea ce permite supravegherea cu uşurinţă, din acest bloc, a persoanelor din vilă.
Pentru rezolvarea parţială a problemelor, fostul preşedinte solicită repartizarea unui spaţiu pentru cabinet de lucru într-un alt imobil, indicând în acest sens un apartament de pe strada Mihai Eminescu, unde să fie amenajat şi salonul de primire şi două spaţii de parcare într-un garaj RA-APPS de lângă vila Gogol, urmând ca în scurt timp să fie construit un garaj pentru două maşini pe terenul aferent vilei Gogol.
Băsescu asigură că este dispus să semneze procesul verbal de predare-primire a vilei Gogol imediat ce ultimele lucrări din curte şi de pe acoperiş vor fi încheiate, iar porţile de acces vor fi funcţionale, dar nu mai devreme de 15 iunie ora 12.00, precizând că procesul verbal va trebui să includă observaţiile sale.
La acel moment, Băsescu va părăsi vila pe care o ocupă, temporar, la Scroviştea, depozitul unde se află obiectele casnice urmând să fie eliberat până la 30 iunie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii