Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:14 11 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul președinte Traian Băsescu - „Anularea alegerilor este un lucru extrem de grav și trebuie probată fără dubii.”

ro

10 Jan, 2026 21:28 600 Marime text
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că actualul șef al statului, Nicușor Dan, nu ar trebui să fie cel care să explice motivele pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024.

Într-o intervenție publică amplă, Băsescu susține că președintele a intrat într-o „capcană” instituțională și politică, asumându-și o responsabilitate care nu îi aparține, conform StiripeSurse.ro

„Unde cred că președintele face o mare greșeală și este, de fapt, într-o capcană, este să prezinte raportul cu motivele pentru care s-au anulat alegerile prezidențiale din 2024. Ce treabă are președintele Nicușor Dan? El nu a candidat atunci. Cineva i-a pus în brațe problema și dânsul a luat-o, cred că, din atenție, din dorința de a da un răspuns, dar nu era treaba lui”, a afirmat Traian Băsescu la România TV.

Fostul șef al statului a explicat concret ce ar fi trebuit să facă președintele imediat după validare, din punct de vedere instituțional:

„Treaba lui era așa: după ce a fost validat, se ducea la Cotroceni, chema secretarul CSAT-ului și îi spunea: «Domnule secretar, stenogramele și toate documentele ședinței în care s-a dezbătut problema». Le primea pe masă, punea mâna pe telefon și spunea: «Domnule procuror general, vă invit la mine. Poftiți, acestea sunt documentele. Începeți ancheta: de ce s-au anulat alegerile».”


Băsescu subliniază că o eventuală fraudă electorală nu poate fi investigată de un politician, ci exclusiv de organele judiciare:

„Ce se investighează? O fraudă de alegeri, da? Au fost sau nu au fost furate? La furt pe cine chem? Procurorul sau președintele? Procurorul trebuie să facă investigația.”

În opinia fostului președinte, transferarea acestei teme în zona politică afectează inclusiv credibilitatea externă a României:

„Este foarte bine și din punct de vedere al imaginii în afara țării: problema anulării alegerilor nu ține de politicieni. Au dat-o instituțiilor abilitate să facă anchete și cu asta basta. Cât timp va fi la politicieni obligația de a da răspunsul, nu va convinge pe nimeni și va rămâne mereu întrebarea: de ce politicienii rezolvă și nu instituțiile statului?”


Băsescu avertizează că anularea alegerilor reprezintă o încălcare gravă a constituției și necesită probe solide:

„Discutăm de încălcarea gravă a Constituției când vorbim de anularea alegerilor și, până acum, nu avem un răspuns clar de ce s-au anulat. În astfel de situații este obligatorie cooperarea dintre structurile de securitate și procurori.”


El a amintit și rolul serviciilor de informații:

„Avem Divizia de apărare a constituției în SRI. Aceasta trebuie să furnizeze informații și analize procurorilor, iar procurorul trebuie să găsească dovezile.”

„Președintele nu este organ de anchetă”


Traian Băsescu respinge ideea că președintele ar avea legitimitatea să conducă o anchetă:

„Poate s-a gândit că va dura mult ancheta și oamenii vor un răspuns. Dar cine îl va crede pe președinte? Cât este de autorizat președintele să facă această anchetă? Sigur, președintele este cel mai informat om din statul român, dar aceste informații trebuie date procurorilor. Cei care trebuie să proceseze aceste informații sunt procurorii, nu politicienii.”


În acest context, Băsescu consideră normal ca inclusiv politicienii să fie audiați:

„Atunci ar trebui să vedem oameni la audieri, politicieni la audieri. Membrii CSAT ce sunt? Ce s-a stabilit la CSAT? S-a stabilit că a fost interferență? Aveți un document? Nu. Avem doar declarații publice. Dar aici discutăm de dovadă. Trebuie probe.”

Fostul președinte sugerează că nu există, de fapt, dovezi convingătoare privind o fraudă majoră:

„Dacă aveau dovada, aflam până acum. Eu cred că nu există o dovadă convingătoare despre fraudarea alegerilor cu sprijinul rușilor. Dacă se băgau rușii, reușeau. Eu așa cred.”



El califică întreaga temă drept „o poveste dâmbovițeană”:

„Nu cred că a fost programată la Moscova și executată de Potra și Călin Georgescu. Călin Georgescu este pro-rus, dar asta e cu totul altceva. Nu avem un element serios care să arate că Rusia a vrut să schimbe soarta alegerilor.”

Într-o declarație extrem de dură, Băsescu afirmă că anularea alegerilor reprezintă un precedent periculos:

„Este mult mai grav decât Mineriada. Este mult mai grav. Anularea alegerilor este un lucru extrem de grav și trebuie probată fără dubii.”


El avertizează că statul român nu se poate stabiliza până când situația nu este lămurită complet:

„Statul nu va putea să se reașeze până când nu se lămurește problema anulării alegerilor. Tot timpul va fi întrebarea: «De ce e Nicușor? De ce a ajuns președinte? Aha, deci pentru el s-au anulat alegerile».”


Concluzia fostului președinte este tranșantă:

„De asta nu înțeleg de ce ține acest subiect la el. Greșește. Trebuie dat la parchet.”

 StiripeSurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii