De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:48 31 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Bărbat urmărit de autoritățile din SUA, prins în București

ro

05 Mar, 2016 10:15 679 Marime text
 
În urma cooperării dintre Poliția Română și autoritățile din Statele Unite ale Americii, a fost depistat un bărbat, urmărit pentru fraudă, facilitarea intrării ilegale a cetățenilor străini și spălare de bani.
 
Pe 2 martie, polițiștii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române au depistat, în București, un bărbat, de 38 de ani, urmărit în Statele Unite ale Americii pentru fraudă, facilitarea intrării ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul Americii și spălare de bani.
 
Depistarea bărbatului s-a realizat în urma cooperării dintre Biroul Național INTERPOL București, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și FBI.
 
În fapt, s-a reţinut de către autorităţile americane că, începând cu anul 2011, cel în cauză, împreună cu alte persoane, au înființat în Statele Unite ale Americii o firmă ce recruta cetățeni israelieni, care apoi intrau în America drept turiști, fără drept de muncă.
 
Aceștia erau angajați ilegal ca vânzători în chioșcuri sau în magazine din mall-uri, unde vindeau produse cosmetice și de îngrijire a pielii, fiind încurajați de bărbatul depistat în România și de complicii săi să ceară vize în scop turistic, care nu permiteau posesorilor să se angajeze. Cu toate acestea, ei erau cazați și angajați să muncească la negru.
 
Departamentul de Muncă al SUA a demarat, în decembrie 2012, investigații asupra activității firmei și a ajuns la concluzia că peste 100 de israelieni au fost astfel angajați, iar câștigurile ilegale obținute în chioșcurile și magazinele la care erau angajați au depășit 14.000.000 de dolari, între 2012 și 2014. Peste 350.000 de dolari au fost plătiți (prin transfer bancar și emitere de cecuri) către bărbatul urmărit și complicii săi.
 
Cel în cauză a fost prezentat Curții de Apel București, care a dispus arestarea sa provizorie, pentru 30 de zile, în vederea extrădării în Statele Unite ale Americii.
 
Concomitent, autoritățile din Statele Unite ale Americii au arestat alte 9 persoane implicate în activitatea infracțională.


Sursa foto: abcnews.go.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii