China avertizează SUA să nu folosească alte țări drept scuză, după declarațiile lui Trump despre Groenlanda
China avertizează SUA să nu folosească alte țări drept scuză, după declarațiile lui Trump despre Groenlanda
12 Jan, 2026 12:08
ZIUA de Constanta
212
Marime text
212
Marime text

China le-a cerut luni Statelor Unite să nu folosească alte țări drept scuză pentru a-și urmări propriile interese, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că țara sa va obține Groenlanda ''într-un fel sau altul'', transmite Reuters, citat de Agerpres.
''Îngrijorările despre Arctica se referă la interesele generale ale comunității internaționale'', a declarat Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez.
Ea a adăugat că activitățile Chinei în Arctica au drept scop promovarea păcii și a stabilității și dezvoltarea durabilă a regiunii.
De asemenea, Mao s-a pronunțat pentru respectarea drepturilor și a libertăților tuturor națiunilor pentru a desfășura activități legale în Arctica.
Președintele american Donald Trump a reafirmat că SUA vor obține Groenlanda ''într-un fel sau altul'', pentru că ''dacă nu o luăm noi o vor face Rusia sau China''.
''Să închei un acord este cel mai ușor, dar vom avea Groenlanda într-un fel sau altul'', a declarat duminică președintele american la bordul Air Force One.
Trump a precizat că Washingtonul nu vorbește despre o ''închiriere'' pe termen scurt a Groenlandei, ci numai despre dobândirea acestui teritoriu danez. ''Avem nevoie de un titlu de proprietate'', a spus el.
Vineri, liderul american își reiterase pretențiile referitoare la Groenlanda. Adresându-se jurnaliștilor la un eveniment găzduit de Casa Albă, el a spus că Washingtonul va face ''ceva'' referitor la Groenlanda. ''Pentru că dacă noi nu facem ceva, Rusia sau China vor prelua Groenlanda și nu vrem să avem Rusia sau China ca vecin'', a afirmat liderul american.
Donald Trump a repetat că dorește să aducă Groenlanda sub controlul SUA și a adus drept argumente importanța strategică a insulei și prezența crescândă a navelor ruse și chineze în regiune.
Pretențiile liderului american au fost respinse ferm de guvernul danez, premierul Mette Frederiksen avertizând că un atac al SUA asupra Groenlandei ar duce practic la sfârșitul NATO.
Groenlanda face parte din Danemarca de peste 600 de ani, iar în prezent are un statut de teritoriu semiautonom. Această insulă întinsă, dar care numără doar aproximativ 56.000 de locuitori, are o economie dependentă de pescuit și este finanțată masiv de guvernul de la Copenhaga, cu aproximativ un miliard de dolari pe an, echivalentul a aproximativ jumătate din bugetul său, deși dispune de mari resurse naturale, inclusiv petrol și gaze naturale.
Citește și: FOTO: Khamenei și poza care stârnește reacții în lanț. Trump, ca un „faraon” pe cale să cadă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


