UE-Mercosur. Cine câștigă și cine pierde după 25 de ani de negocieri
UE-Mercosur. Cine câștigă și cine pierde după 25 de ani de negocieri
580
Marime text

Vineri, 10 ianuarie 2026, după 25 de ani de negocieri, Uniunea Europeană a aprobat acordul comercial cu Mercosur (N.R. Mercado Común del Sur – Piața Comună a Sudului, un bloc economic și comercial din America de Sud, creat pentru a facilita comerțul liber și cooperarea economică între statele membre). Ca în orice „afacere”, există atât câștigători, cât și pierzători.
Publicația internațională Politico explică de ce unele state din Uniunea Europeană sunt mai avantajate decât altele prin acest acord, făcând referire inclusiv la alți actori internaționali și economici.
Astfel, Politico clasifică Italia, prin prim-ministrul Giorgia Meloni, drept una dintre țările „câștigătoare”, Meloni reușind să obțină concesii importante pentru fermierii italieni. În schimbul susținerii Romei pentru acord, Italia a primit garanții privind protejarea pieței agricole și promisiuni de finanțări suplimentare pentru agricultură din partea Comisiei Europene.
Un alt „câștigător” este industria auto germană, constructorii germani urmând să beneficieze de tarife de import reduse în America Latină și de un acces mai facil pe piețe precum Brazilia sau Argentina. Totuși, reducerea tarifelor va fi aplicată gradual, iar vehiculele electrice vor beneficia de un tratament preferențial, într-un domeniu în care Europa încearcă încă să recupereze decalaje.
Topul „învingătorilor” este completat de Comisia Europeană, prin președinta Ursula von der Leyen, Politico catalogând acordul drept o victorie strategică, dar costisitoare. Acordul cu Mercosur consolidează rolul UE ca actor global într-o lume dominată de SUA și China, însă presupune alocarea a 45 de miliarde de euro sub formă de subvenții pentru fermierii europeni, ceea ce reprezintă un pas înapoi față de reformele bugetare orientate spre inovare.
În topul „pierzătorilor”, Politico deschide lista cu Franța, Emmanuel Macron fiind cel mai vocal opozant al acordului. Acesta este perceput drept o lovitură pentru agricultorii francezi, iar eșecul blocării acordului slăbește și mai mult poziția unui președinte aflat deja sub o presiune politică internă semnificativă.
După Franța, un alt „păgubit” al acordului ar fi Donald Trump, întrucât acesta demonstrează că Uniunea Europeană poate construi parteneriate comerciale majore fără Statele Unite și poate consolida relații cu lideri sud-americani care nu sunt aliați tradiționali ai Washingtonului.
Citește și: Ministrul Economiei, Irineu Durău - „Acordul UE–MERCOSUR va duce la creșterea exporturilor României!“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


