Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul Hans Klemm spune că SUA urmărește cu interes acțiunile întreprinse de România

ro

19 Oct, 2015 21:07 1221 Marime text
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei,  ambasadorul SUA la București Hans Klemm, a afirmat într-o întâlnire cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, că Statele Unite ale Americii, urmăresc cu interes acțiunile întreprinse de România pe linia independenței energetic.
 
„Aflat la începutul misiunii sale în România, ambasadorul Hans Klemm a menționat că partea americană urmărește cu interes acțiunile întreprinse de țara noastră pe linia independenței energetic”, se arată în comunicat.
 
Hans Klemm a arătat că realizările României în ceea ce privește creșterea economică și îmbunătățirea mediului de afaceri trebuie să fie mai vizibile pe plan internațional printr-o informare adecvată celor potențial interesați.
 
„Deși cunosc realizările țării dumneavoastră în domeniul creșterii economice și unele progrese în sensul îmbunătățirii mediului de afaceri, apreciez că se impune ca acestea să fie mai vizibile în plan internațional, printr-o informare și prezentare adecvată celor potențial interesați, în toate ocaziile”, a transmis Hans Klemm.
 
De asemenea, ministrul Energiei i-a solicitat ambasadorului SUA la București să sprijine diseminarea, în rândul mediului de afaceri din țara sa, a oportunităților de investiții existente în domeniul energetic din România.
 
„Apreciem că am învățat multe din erorile perioadei anterioare, iar prin măsurile luate, în special prin adoptarea noului Cod Fiscal, am creat unul dintre cele mai favorabile momente în ceea ce privește mediul de afaceri și investițional din România. Dorim să asigurăm un mediu de afaceri mult mai predictibil, cu o legislație stabilă, care să favorizeze atât antreprenorii, cât și pe beneficiarii investițiilor”, a relatat  Andrei Gerea.
 
Andrei Gerea a prezentat prioritățile în domeniul energetic, amintind de principalele proiecte în domeniul gazelor naturale, atât în ce privește producția, cât și infrastructura de transport, precum și de proiectele din domeniul energiei electrice (stadiul proiectului blocurilor 3 și 4 CNE Cernavodă, proiectul hidrocentralei cu pompaj de la Tarnița, energia electrică regenerabilă, energia produsă în centralele pe cărbune etc). Totodată, Gerea a vorbit și despre stadiul pregătirii Strategiei naționale în domeniul energiei, anunțând că noile capitole vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare.
 
La finele lunii iulie 2015, volumul total al schimburilor comerciale România — SUA a fost de 1,173 miliarde de dolari, cu 18% peste nivelul perioadei similare a anului 2014, atât exportul cât și importul înregistrând creșteri cu 17% și, respectiv, cu 20%, potrivit datelor Ministerului Energiei.
 
În 2014, volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 2,208 miliarde de dolari, cu 18,6% peste nivelul anului 2013. Exportul a fost de 1,303 miliarde de dolari (locul 14 în topul de destinție a mărfurilor românești, cu o pondere de 1,86%), iar importul 905 milioane dolari (locul 19 în topul țărilor mărfurilor importate în România, cu o pondere de 1,16%).
 
Potrivit datelor oferite de Oficiului Național Registrul Comerțului, la 31 august 2015, în România erau înregistrate 7.027 societăți cu capital SUA, cu un capital investit de 1,3 miliarde dolari, reprezentând 2,47% din capitalul străin subscris, ceea ce plasează SUA pe locul 11 în topul țărilor care au investit în România.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii