Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AEC condamnă evenimentele petrecute la Școala nr. 2 din Valu lui Traian

ro

14 Oct, 2015 07:14 1751 Marime text
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a luat la cunoștință cu profundă îngrijorare informațiile conform cărora la Școala gimnazială nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”, din comuna Valu lui Traian, o elevă, în vârstă de 11 ani, a fost dată afară din unitatea de învățământ, de către directorul instituției, pe motiv că ținuta acesteia nu respecta normele interne ale unității de învățământ. AEC este de părere că este inacceptabil faptul că în drumul ei spre casă a fost nevoită să traverseze, neînsoțită, o linie de cale ferată și un drum european, care străbate localitatea, pericolul de accidentare fiind foarte mare, ținând cont de vârsta elevei. De asemenea, liderii AEC sunt indignați și de faptul că directoarea școlii i-a adresat elevei cuvinte jignitoare, care i-au adus acesteia prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea.
 
AEC condamnă evenimentele petrecute și consideră drept incalificabilă atitudinea Elenei Preda, directorul Școlii gimnaziale nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”. "Atragem atenția asupra faptului că unitatea de învățamânt nu poate condiționa participarea la actul de educație de o anumită ținută impusă, dreptul la educație fiind un drept inalienabil, garantat de Consituția României. Totodată, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în cadrul procesului instructiv-educativ tratamentele degradante sunt interzise", declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
 
El solicită Inspectoratului Școlar Județean eliberarea imediată din funcție a directoarei Școlii gimnaziale, deoarece "acțiunile acesteia au pus în pericol integritatea fizică a elevei și au adus atingere demnității acesteia. Până la finalul săptămânii, vom sesiza Corpului de control al ministrului educației și vom solicita derularea unei anchete în cadrul unității de învățământ. De asemenea,  luăm în calcul și aducerea acestui caz în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea derulării unei anchete penale".
 
 
În opinia lui Manda, “este de neacceptat ca aceste lucruri să se întâmple în anul 2015 într-o instituție de învățamânt. Doamna director a recunoscut întâmplarea, dar s-a prevalat de prevederile regulamentului intern. Aceste prevederi sunt nelegale, școala neputând să condiționeze participarea elevului la procesul instructiv-educativ de o anumită ținută vestimentară. Mama elevei ne-a adus la cunoștință mai multe abuzuri petrecute în cadrul instituției. Am dat curs sesizării, vom verifica informațiile și vom sesiza organele abilitate. Destituirea doamnei director Preda este imperioasă, deoarece astfel de evenimente nu pot fi tolerate.”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii