Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:26 20 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Activităţi noi desfăşurate de American Corner Constanţa

ro

26 Mar, 2012 10:47 891 Marime text

American Corner Constanţa din cadrul Universităţii Ovidius va organiza în data de 3 aprilie, la ora 12 activitatea cu tema „Coke vs. Pepsi - A Duel between the Giants" pentru elevii de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria", alături de Felicia Georgescu, Loretta Băluţă şi Simona Barbu. Elevii vor pregăti lucrări artistice proprii, venind cu idei despre reinventarea siglei brand-urilor, gândind un design nou, un model nou de sticlă, de capac sau un nou mod de deschidere a sticlelor sau a cutiilor de suc. Prezentarea va fi realizată de Adelina Vartolomei de la aceeaşi universitate, în cadrul căreia va discuta despre istoria celor două brand-uri şi progresul lor de-a lungul timpului, va aduce referinţe la reclame şi impactul băuturilor asupra culturii populare. Va urma o secvenţă cu reclame Coca-Cola şi Pepsi-Cola, apoi un concurs la care doi cei mai buni elevi din punct de vedere al creaţiei artistice vor primi ca premii de la Rodica Toma, coordonator American Corner, din bugetul propriu, două mini radio de buzunar cu căşti. La finalul acţiunii se va viziona filmul documentar Coca-Cola: the History of an American Icon. Participanţii vor primi câte un hand-out, certificate de participare şi broşuri despre America.

Cea de-a doua acţiune, Barack Obama behind the Walls of the White House, World's President Residence se va organiza pe parcursul a două zile. În data de 3 aprilie, la ora 10 vor participa elevi de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", împreună cu Carmen Mantoiu şi studenţi de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, specializările Ştiinţe Politice, anul II şi Studii de Securitate, anul I, alături de lect. univ. dr. Adriana Cîteia. În data de 30 aprilie, la ora 8.30, interesaţi de acest subiect sunt studenţi de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, anul II, împreună cu Dr. Mădălina Lasca (Voinea). Moderatorul acţiunii va fi lect.univ.dr.Raluca Rogoveanu. Cea de-a treia acţiune va avea loc în data de 5 aprilie , la ora 13, în memoria lui Jacson Pollock şi se intitulează Jackson Pollock: „Jack the Dripper" and the Abstract Expressionist Movement, la care sunt interesaţi să participe elevi de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria", împreună cu Felicia Georgescu şi Loretta Băluţă. De data aceasta elevii vor realiza lucrări prin tehnica picurării, în stilul iniţiat de marele pictor american, Jackson Pollock. De la pictura naturalist-figurativă până la suprarealism, din anul 1946, începe perioada sa de creaţie cu adevărat novatoare, când se rupe complet de suportul figurativ, de poetica reprezentării. Este şi perioada inovaţiilor tehnice, aşternând culoarea prin picurare, prin scurgere.

Ti-a placut articolul?

Comentarii