Uciși pe drumul către mare Accident teribil la ieșirea către Autostrada Soarelui. Trei morți printre care și un copil
Uciși pe drumul către mare: Accident teribil la ieșirea către Autostrada Soarelui. Trei morți printre care
Accidentul a avut loc în jurul orei 3:30, la intersecţia Splaiului Unirii cu Centura Bucureşti, la ieșirea către Autostrada Soarelui.
Se pare că şoferul, în drumul său către mare, a pierdut controlul volanului, la intrarea pe şoseaua de centură.
Până la sosirea pompierilor şi scafandrilor, câţiva martori au încercat să salveze victimele.
Martorii au descris clipele cumplite prin care au trecut victimele:
„Nu s-a auzit decât o bubuitură mare și atât. Am scos patru persoane și la restul nu am putut să intram în apă”, a declarat un martor.
„M-am dus jos, am văzut că nu se poate scoate, că erau ușile blocate. Era o persoană jos, lungită pe bordură, și era dânsa acolo. Țipa disperată”, a povestit un altul.„În mașină erau două persoane încarcerate, una a fost dusă de râu mai jos și șase s-au autoevacuat”, a declarat Rupa Remus, de la Biroul de Coordonare Intervenții și Misiuni.
„Două victime au fost extrase cu leziuni incompatibile cu viața. Un copil în stop cardio, s-a încercat resuscitarea, fără rezultat, celelalte au fost transportate la spital”, a explicat Maria Luiza Trușcă, medic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp