De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:10 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A ajuns după gratii după ce ar fi promis că poate influenţa judecarea unui proces penal

ro

30 Sep, 2015 16:53 495 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului CHIRIAC TONEA, pentru săvârşirea a trei infracţiuni trafic de influenţă din care una în formă continuată,
 
şi sub control judiciar a inculpaţilor:
 
    CHIRIAC MITICĂ, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă din care una în formă continuată,
 
  LĂCĂTUŞ MARIUS TIBERIU,  pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada  martie – aprilie 2015, inculpatul Chiriac Tonea, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, a pretins de la o persoană (denunţător în cauză) suma de 220.000 euro, lăsând să se înţeleagă că, prin sistemul relaţional pe care îl are în mediul judiciar, poate influenţa judecarea procesului penal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în sensul coruperii magistraţilor şi obţinerii unei soluţii favorabile denunţătorului. În contextul discuţiilor de convingere a persoanei respective, pentru a da mai multă greutate vorbelor sale, inculpatul Lăcătuş Marius Tiberiu era prezentat ca fiind judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 15 aprilie 2015, inculpatul Chiriac Tonea, sprijinit de această dată doar de inculpatul Chiriac Mitică, a pretins de la acelaşi denunţător suma de 4.000 euro, promiţând că, prin relaţionarea pe care o are cu un „grefier” de la Curtea de Apel Bucureşti, poate influenţa distribuirea aleatorie  a unui dosar către un complet de judecată ce ulterior poate fi corupt în vederea pronunţării unei soluţii favorabile denunţătorului.
Precizăm că, anterior, Judecătoria Sector 1 Bucureşti pronunţase în acel dosar o hotărâre de condamnare a denunţătorului la pedeapsa de 1 an şi 9 luni cu executare.
În prima parte a anului 2014, în acelaşi scop, inculpatul Chiriac Tonea, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, a pretins de la o altă persoană (denunţător în cauză) 200.000 euro şi a primit efectiv suma de 100.000 euro.
De această dată, inculpatul Lăcătuş Marius Tiberiu, a fost prezentat ca fiind cel care relaţionează cu judecătorii, lăsând să se înţeleagă că, prin sistemul relaţional pe care îl are în mediul judiciar (sens în care a invocat numele unor magistraţi), poate influenţa judecarea procesului penal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în sensul coruperii judecătorilor şi obţinerii unei soluţii favorabile denunţătorului.
În a doua parte a anului 2014, inculpatul Chiriac Tonea  a pretins de la o altă persoană( denunţător în cauză) diferite foloase materiale constând în nerestituirea unui împrumut în suma de 8.000 lei şi remiterea unui autoturism marca Audi A6, lăsând să se înţeleagă că, prin sistemul relaţional pe care îl are în mediul judiciar, poate influenţa judecarea unui proces penal aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în sensul coruperii judecătorilor şi obţinerii unei soluţii favorabile acestuia din urmă.
 
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului în vederea confiscării speciale asupra bunurilor mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, ce aparţin inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 100.000 euro.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii