Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:49 22 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

415 ani de la bătălia care a dărâmat unirea lui Mihai Viteazul. Lupta de la Mirăslău

ro

17 Sep, 2015 14:25 487 Marime text
În istoria românilor nu mai cunoaștem un alt caz în care prăbușirea să fi urmat atât de repede momentului de apogeu precum la Mihai Viteazul. În istoria universală, păstrând proporțiile, e un singur caz asemănător, acela al lui Napoleon Bonaparte. La amândouă aceste mari figuri găsim o acțiune militară, purtând pecetea măreției, întinse cuceriri teritoriale, o înfrângere hotărâtoare (Mirăslău-Leipzig), apoi o reluare a acțiunii și, în cele din urmă, un sfârșit de legendă. Asemănarea merge și mai departe, în ce privește temperamentul: aceeași voință, aceleași izbucniri de orgoliu, aceeași repeziciune în hotărâri.

Cauzele căderii lui Mihai Viteazul au fost răscoala nobililor ardeleni și înțelegerea lor cu generalul Basta pe de o parte și pe de altă parte dușmănia polonezilor. Cea dintâi se explică prin mai multe fapte atât de ordin material cât și moral. Nemeșii (micii propietari fără titluri nobiliare) unguri se împăcau greu cu gândul să aibă drept stăpânitor pe un ”vlah” din neamul iobagilor lor. Ar fi admis-o totuși dacă nu s-ar fi adăugat presiunea fiscală(noul conducător dorea egalitate între națiile Transilvaniei) și mai ales prădăciunile repetate, abuzurile și crimele făcute de mercenarii neplătiți ai lui Mihai. Domnul muntean făcuse o înțelegere cu împăratul Rudolf al II-lea. Vechiul ban al Craiovei aducea Ardealul sub ascultarea comună a celor doi conducători, în schimb monarhul occidental trebuia să furnizeze mijloacele bănești. Mihai Viteazul se ținuse de cuvânt, dar împăratul părea că uitase de înțelegere. Țara Românească era secătuită de necontenitele războaie și năvăliri astfel încât întreaga sumă necesară întreținerii armatei – aproape 100.000 de taleri pe lună- căzuse asupra Ardealului. Sumele votate de Dietă nu ajungeau, astfel încât soldații făceau prădăciuni, precum cea a târgului Huedin, care se făcuse însă vinovat de uciderea mai înainte a 50 de soldați de-ai domnului. În a doua jumătate a lui august 1600 se știa de conspirația unor nemeși unguri, Mihai însuși o anunța pe 23 ale lunii arhiducelui Maximilian, fratele lui Rudolf.

Pe 1 septembrie trebuia să se strângă Dieta la Sebeșul Săsesc spre a hotărî sumele necesare unei noi expediții militare împotriva Timișoarei. În loc să vină la locul fixat, nemeșii se strâng la Turda, proclamă răscoala și aleg drept conducător pe Ștefan Csaki, unul dintre cei care se bucuraseră de bunăvoința Mihai. Moise Szekely, un alt favorit al domnului fugise mai deja la polonezi. Clujul, Bistrița, Sibiul și în cele din urmă Brașovul se ridică la răscoală. Chiar ostașii domnului erau nesiguri, deoarece nu fuseseră plătiți. Unii dintre ei, vreo 300 de maghiari au trecut de partea răsculaților. O parte din aramta lui Mihai Viteazul se afla în Moldova și alta în Țara Românească. Situația era astfel grea. Totuși acesta ar fi putut să sfărâme armata nemeșilor, dacă nu li s-ar fi adăugat generalul Basta cu întreaga sa oaste.


Pricina care a determinat pe Basta să acorde ajutorul său răsculaților a fost atitudinea curții imperiale față de domn. După bătălia de la Șelimbăr s-a pus problema stăpânirii de drept a Ardealului. Rudolf voia să facă din această zonă o provincie austriacă, iar gândul lui Mihai era să o păstreze pentru sine. Pe dosul actului cuprinzând cererile înfățișate comisarilor imperiali, voievodul scrie cu mâna sa: ”Și hotaru Ardealului, Pohta ce-am pohtit, Moldova, Țara Românească”. Au trebuit zece luni de tratative, cu propuneri și contrapropuneri, într-o atmosferă de intrigi pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la o soluție intermediară: Ardealul rămânea în stăpânirea lui Mihai, acesta purtând titlul de guvernator, ca reprezentant al împăratului și fără recunoașterea dreptului de succesiune. Din nefericire, soluția s-a dat prea târziu, pe 22 septembrie 1600. Cu câteva zile înainte, pe 18 septembrie avusese loc lupta hotărâtoare de la Mirăslău. Basta văzând ezitările și bănuielile curții imperiale, asistând apoi la prădăciunile și neorânduielile făcute de mercenari în Ardeal, fiind în sfârșit, solicitat insistent de nemeșii răsculați, a trecut de partea acestora. Era o eroare politică ce sa întors apoi împotriva lui Rudolf.

Raportul de forțe în bătălia de la Mirăslău a fost defavorabil lui Mihai. Avea 10-12.000 de oameni, în bună parte oaste de strânsură, în timp ce Basta dispunea de 18.000 de soldați, dintre care 6.000 de oșteni aleși, călăreți germani și flamanzi, purtând cuirase (îmbrăcăminte de piele, din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul și spatele războinici, păstrată până în sec. XIX ), precum și muschetari valoni și francezi. Tocmai din cauza acestei inferiorități, domnul își alesese, întocmai ca la Călugăreni, o poziție strategică, bine apărată și care nu permitea o învăluire. Locul era între Turda și Alba-Iulia, în fața satului Mirăslău, pe un loc îngust, cuprins între Mureș și dealuri, având în față pârâul Lapad, iar la flancul drept o pădure întărită cu șanțuri. Basta ocupase satul și își dădea seama de avantajul lui Mihai. A ataca însemna înfrângere și de aceea pe 18 septembrie, dă ordin trupelor sale să se retragă până acolo unde locul cuprins între Mureș și dealuri se lărgea, îngăduind o desfășurare completă a forțelor.

Mihai crezând că dușmanul se retrage, neobservând că era o mișcare înșelătoare, face greșeala să-și părăsească poziția avantajoasă și, urmărind pe Basta, iese în loc larg (”in campagna libera”). Aici, oastea lui nu va face față atacului frontal al cuirasierilor germani. Cavaleria se risipește, tunurile sunt pierdute în urma unei mișcări de învăluire prin flancul stâng, o parte din lefegii cazaci trecând în tabăra adversă. Mihai al cărui moral era zdruncinat – în tabăra dușmanului nu se aflau numai nemeși răsculați, dar chiar și oamenii împăratului Rudolf, comisarii pe care acesta îi trimisese în Ardeal- nu poate să restabilească precum la Călugăreni situația. Văzând lupta pierdută și oastea în risipă, trece cu calul Mureșul înot, însoțit de trei cazaci și purtând asupra lui steagul cel mare al oștirii. Patru mii de soldați mor în această bătălie, unii de glonț, de sabie, alții înecați.

Pe 20 septembrie învingătorii intrau în Alba-Iulia, ucideau o parte din italienii, grecii, sârbii și românii din oraș, dărâmau biserica românească zidită cu trei ani mai înainte, părându-li-se că nu era, se vede, de ajuns, dezgropau oasele lui Aron Vodă, înmormântat acolo și le aruncau afară. ”O așa neomenie- spunea Mihai în memoriul trimis peste câteva luni ducelui de Toscana- n-a fost făcută nici de păgâni”. Simultan, prin lupte, în Moldova și Țara Românească, polonezii instalau alți conducători în speranța că Mihai va dispărea din istorie. Domnul muntean a demonstrat însă contrariul, reușind să redreseze situația și doar un asasinat mișelesc a curmat acțiunea reîncepută de bravul voievod.

Sursa: www.istorie-pe-scurt.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii