De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:58 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tragedia de la Colectiv trezeşte simţul civic Sute de persoane consideră că se impune intensificarea controalelor în cluburi

ro

09 Nov, 2015 10:43 1633 Marime text

Incendiul de la Clubul Colectiv din capitală a devastat o întreagă naţiune. În faţa clădirii unde în noapte de 30 octombrie s-a dezlănţuit iadul, timpul pare încremenit. Numărul celor decedaţi în urma incendiului a ajuns la 45. În continuare, numărul celor care se află în spitale este de peste 100.

Cercetările în această cauză sunt coordonate de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului General al României, cel care a instrumentat şi dosarul restaurantului Beirut din Constanţa, distrus într-un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta CengherMihaela Tucăşi Nicoleta Vasiliţeanu.
Până acum, numărul celor arestaţi în cazul acestui incendiu a ajuns la nouă: cei trei administratori ai clubului - Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, două angajate ale primăriei sectorului 4, primarul sectorului patru, împreună cu fostul primar Cristian Popescu Piedone, Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, directorul societatii, Cristian Niţă, şi pirotehnicianul Viorel Zaharia.
 
Nu sunt puţini cei care afirmă că această tragedie putea fi evitată dacă autorităţile competente ar fi controlat clubul respectiv şi ar fi constatat că acesta nu avea avizul necesar de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat cititorilor un sondaj de opinie, cu întrebarea: 


 
Peste 500 de persoane au dat curs sondajului nostru. 92% dintre respoindeţi au fost de părere că se impune o intensificare a coontroalelor în localurile din ţară după această tragedie, şi doar 8% consideră că nu este necesar un supra-control.
O parte dintre respondeţi şi-au argumentat opiniile: „Am condus o societate de alimentaţie publică şi ştiu că nu puteam deschide o unitate chiar dacă se vindeau sucuri, fără acordul pompierilor iar controalele erau periodice şi foarte dure. Şi un banal chioşc trebuie să aibă acordul lor pentru că trebuie să se vadă sursele de căldură ,alimentarea cu energie electrică, bineînţles cu plata unor taxe rezonabile“, scrie Genoveva într-un comentariu la sondaj, în timp ce Dan Onescu este de părere că „ar urma un soi de «noaptea vrăjitoarelor» sau un linşaj fără cauza, în care vor fi pe de o parte «justiţiarii» corupţi şi pe cealaltă parte «criminalii fără crime»...e suficientă această imensă tragedie care va genera cu siguranţă o implicare a celor care administrează cluburi să asigure toate condiţiile ca aşa ceva să nu se mai repete!...şi cred că toţi, după ce corectează ce ar fi de corectat, să dea câte o declaraţie pe proprie răspundere, care să fie arhivată şi care se va întoarce împotriva lor în cazul unei nenorociri!...“.
 
Şi Lucia se arată de acord cu intensificarea acestor controale: „Da, trebuie controlate periodic nu doar cluburile, ci tot ce înseamnă local în care ajung mai multe persoane la un moment dat. Toate unităţile de alimentaţie publică şi hotelieră, săli de spectacole...etc...Şi dacă aceste locaţii nu se încadrează în una dintre normele impuse la siguranţă fizică şi alimentară a persoanelor să se poată închide iar pe clădire să se lipească afişe cu atenţionarea oamenilor că acestea sunt nesigure, până la remedierea în totalitate a problemelor“.
Nica şi Augustina cred însă că se impun controale mai intense în mai multe domenii. „Nu este legal să construieşti nimic fără autorizaţie de contructie din partea primăriei de unde aparţine construcţia. Ca să obţii autorizaţia de construcţie îţi trebuie o mulţime de avize de la organele competente în avizarea construcţiilor noi, sau renovarea celor vechi, printre care şi cel al pompierilor. Deci, în cazul clubului «Colectiv», darea autorizaţiei de funcţionare a fost o crimă cu premeditare, ţinând cont că era vorba de o locaţie unde se adună foarte multă lume. Cine a mai auzit să dai autorizaţie de funcţionare pe proprie răspundere? Doar primarul sectorului 4, el a auzit. Trebuie luate măsuri urgente pentru schimbarea legislaţiei şi urmărirea aplicării ei în orice condiţii. Astfel, poate vor fi evitate pe viitor şi alte tragedii. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei plecaţi prea tineri dintre noi şi să-i întărească pe cei care se află pe patul de suferinţă, să treacă cu bine peste această tragedie“, a transmis Augustina, în timp ce Nica spune că este „necesară intensificarea controalelor în toate domeniile. NU AI VOIE sa deţii autorizație de funcționare fără aviz PSI, fără aviz Sanepid etc. Piedone şi persoanele implicate din primărie… la Pușcărie cu aceeași încadrare pe care o au şi administratorii!!“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii