Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:50 20 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Să li se dea exact ce trebuie!“ Majoritatea participanţilor la sondaj cred că elevii trebuie să aloce două ore pentru temele de a doua zi

ro

19 Dec, 2016 00:00 1219 Marime text
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi încă dinainte de minivacanţa de 1 Decembrie. Acesta a fost postat pe site-ul ministerului pe data de 8 decembrie. „Eu vreau să întreb pe toată lumea dacă socoteşte că este normal ca o persoană să lucreze în medie pe zi opt ore, să nu lucreze mai mult de opt ore. Ăsta este un drept pe care ni l-am câştigat cu toţii, şi oamenii maturi. Şi atunci, să vedem ce se întâmplă în şcoli şi în mod specific în şcoala românească. Un elev sau o elevă care poate să stea la şcoală patru sau cinci ore se întâmplă să mai aibă teme obligatorii acasă, care nu fac altceva decât să prelungească ceea ce au făcut în acele patru-cinci ore la şcoală, mai stau încă cinci-şase ore peste program. Ajung să stea 10-12 ore în fiecare zi şi să se concentreze numai asupra unor sarcini şcolare care se presupune că ar trebui făcute în primul rând la oră, în clasă, în şcoală, împreună cu profesorul, şi nu acasă, cu un meditator sau cu părintele”, declara Mircea Dumitru.
 
Ministrul crede că motivul pentru care unii profesori simt nevoia să dea mai multe teme pentru acasă este faptul că programele noastre şcolare sunt foarte încărcate. Oficialul Ministerului Educaţiei a precizat că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă, iar la clasele I-IV, durata de efectuare a temelor nu trebuie să depăşească o oră, în timp ce, pentru gimnaziu, timpul alocat temelor va fi de maximum două ore.
 
În aceste condiţii, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu următoarea întrebare: „Câte ore ar fi de ajuns pentru ca elevii să-şi pregătească satisfăcător toate temele pentru a doua zi?”
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 18 Decembrie 2016


La sondaj au participat 228 persoane. Dintre acestea, 45% consideră că elevii au nevoie de două ore pentru a pregăti satisfăcător toate temele pentru a doua zi; 24% consideră că este nevoie de trei ore; 13% - de patru ore, iar 18% - de cinci ore.
 
Mai mult, unii constănţeni ne-au împărtăşit şi părerile lor cu privire la acest subiect: „Pai, pentru spălatul pe creier au nevoie de internet şi telefoane, nu de teme. Pentru cei care vor sclavi, uniformizarea naşte asemenea întrebări! Şi cică a murit comunismul“, scrie Miron I. „Fiecare copil are ritmul său de lucru. Tema de acasă să fie din ceea ce s-a făcut la clasă, la nivelul tuturor elevilor, corectată şi apreciată de învăţător, şi să nu depăşească volumul temelor făcute la clasă. Şi cel mai important este să o poată rezolva fără ajutorul părinţilor“, ne-a scris Elena A. „Unde e opţiunea zero?“, ne întreabă Alexandru B. „Mulţi nu au mintea la cultură sau la ce vor face în viaţă, decât cluburi şi distracţii. Spun că pleacă afară, unde sunt câini cu covrigi în coadă, vor să fie slugi. Nu ne putem opune!“, susţine Elvira C. „Patru ore, dacă este un elev isteţ şi silitor, iar mai multe pentru cei care trag de timp şi nu sunt elevi silitori“, crede Magdalena P.
 
„Doar temele trei ore, fără lucrări suplimentare!“, susţine Rody C. „O oră jumătate este destul timp pentru învăţat“, ne-a spus Gheorghe T. „Două ore e cel puţin? 5-10 minute, 30 de minute sau maximum o oră“, ne-a transmis Angi. „Se pare, X, că dumneavoastră nu aţi făcut nici măcar o oră, după cum scrieţi! 4-6 ore la şcoală şi încă 4-5 acasă? Adică ei muncesc 8-10 ore pe zi! Asta vi se pare normal? Super tare!“, ne-a împărtăşit părerea ei Simona S. „Au nevoie de prostime, şi nu de oameni instruiţi“, a comentat George U. „Să li se dea exact ce trebuie, nu foarte mult, pentru că este obositor“, mai crede Tanţa C.

Ti-a placut articolul?

Comentarii