Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:20 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diplomaţia economică, pe agenda Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române 2012

ro

04 Sep, 2012 23:24 863 Marime text

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române 2012 a continuat astăzi, 4 septembrie 2012, cu o sesiune plenară dedicată diplomaţiei economice, care a prilejuit o întâlnire a corpului diplomatic român cu mediul de afaceri autohton, în vederea creării unei platforme eficiente de dialog şi cooperare.

Sesiunea s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, şi i-a avut ca invitaţi speciali pe Florin Georgescu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor publice, şi pe Nicolae Rotileanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Diplomaţia economică nu este numai un subiect de actualitate, ci reprezintă una dintre cheile succesului României în anii următori. Modul în care Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cu sprijinul ataşaţilor economici, poate sprijini promovarea intereselor economice româneşti în străinătate este o temă recurentă şi disputată. Realităţile economice internaţionale şi perioada de criză economică pe care o traversăm ne impun necesitatea unor adaptări rapide şi identificarea unor oportunităţi şi nişe de activitate pentru companiile româneşti, iar instituţiile cu competenţe în domeniu trebuie să manifeste o atenţie deosebită în acest sens", a declarat, în deschiderea sesiunii, şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean.

Sesiunea a pus accentul pe demersurile Ministerului Afacerilor Externe şi ale celorlaltor instituţii de resort pentru susţinerea eforturilor oamenilor de afaceri din România pe plan extern şi pe identificarea modalităţilor de revitalizare a comerţului în regiuni cu potenţial investiţional crescut.

A fost subliniată, totodată, atenţia deosebită pe care o merită în acest context noile poluri majore de dezvoltare economică, din spaţiul Asiei de Sud-Est sau Americii Latine, precum şi zonele aflate în procese de reconstrucţie, din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, unde tradiţia românească poate renaşte, inclusiv prin valorificarea resurselor umane formate în România.

Dezbaterile au evidenţiat faptul că dialogul sectorului public cu cel privat trebuie să vizeze conturarea unui cadru pragmatic de cooperare în vederea promovării economiei româneşti, într-o perioadă în care criza economico-financiară la nivel global îngustează şi modifică structural nişele tradiţionale de dezvoltare a relaţiilor comerciale.

Discuţiile s-au concentrat şi pe priorităţile economice actuale, beneficiile şi provocările legate de extinderea prezenţei firmelor româneşti pe pieţe externe, identificarea şi aplicarea celor mai eficiente modalităţi de conjugare a eforturilor actorilor publici şi privaţi.

Companiile prezente la sesiunea economică din cadrul RADR au acoperit o arie vastă de domenii de activitate, precum: IT, electronice şi software, comerţ de maşini şi echipamente, prestări serviciu, transporturi, turism, producţie-export de medicamente, domeniul financiar-bancar, domeniul securităţii şi consultanţă în afaceri.

Informaţii suplimentare

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 3-6 septembrie 2012, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, şi la sediul MAE, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR).

Desfăşurată sub tematica „Diplomaţia Română după 150 de ani - viziune şi perspective 2020", reuniunea oferă cadrul realizării unui bilanţ al activităţii Ministerului Afacerilor Externe, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă faţă în viitor, precum şi stabilirii principalelor direcţii de acţiune în activitatea diplomatică pe termen scurt şi mediu.

Pe perioada celor două zile ale RADR, diplomaţii români participă la o serie de sesiuni de lucru pe teme de actualitate şi de maxim interes, precum priorităţi strategice europene, vecinătatea estică, mize şi proiecţii de securitate, relaţiile cu statele din Asia-Pacific, America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu, comunicarea şi diplomaţia publică sau asistenţa pentru românii din străinătate şi servicii consulare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii