Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:22 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orașul Năvodari înverzește

ro

05 Jun, 2014 19:12 1816 Marime text
Orașul Năvodari va beneficia de un parc de recreere cum nu multe localități din România au. Proiectul presupune reabilitarea a două parcuri existente și realizarea a încă două parcuri noi. Suprafața totală a parcului de recreere va fi de aproximativ 50.000 de metri pătrați.

Parcul de recreere va fi construit prin reabilitarea a două parcuri existente și prin realizarea a două parcuri noi.

„Suntem implicați în derularea acestui proiect. Parcul va fi exact la intrarea în orașul Năvodari, care va constitui o primă și ultimă impresie vizuală a celor care vor trece prin localitatea noastră. Parcul se va întinde de la strada Mării până la strada Câmpului”, a declarat, cu prilejul prezentării proiectului, Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

Parcul va fi împărțit în 4 zone distincte, la sudul celor două existente și la vest de Bulevardul Năvodari. De asemenea, va cuprinde printre altele spații de fitness urban, teren de minibaschet, trambulină pentru sărituri, nouă foișoare de lemn, piste pentru bicicliști, dar și ansambluri de joacă pentru copii.

„Vor fi reabilitate două parcuri, care vor fi utilate atât pentru copii, cât și pentru adulți, în sensul că vom amenaja și foișoare, vom avea alei, pistă de bicicliști, pistă de plimbare, fântâni arteziene. Va fi un parc frumos cu locuri de joacă, cu zone verzi, cu două parcări auto cu câte 10 locuri. Proiectul va fi finalizat până în luna octombrie”, a afirmat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

Suprafața totală a parcului de recreere va fi de aproximativ 50.000 de metri pătrați. Valoarea proiectului este de aproximativ 2.600.000 de lei. Finațarea este asigurată în mare parte din Fondul European pentru dezvoltare Regională - 1.668.512,65 lei, din bugetul national - 366.512,11 lei, diferența de 611.688,34 de lei fiind acoperită de administrația locală din Năvodari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii