Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Topalu a initiat un program propriu de burse scolare

ro

25 Sep, 2009 04:06 2617 Marime text

topalu_primar_gheorghe_murat_05.jpgPe lângă sumele primite de la Consiliul Judeţean, primii trei copii merituoşi din clasele gimnaziale primesc burse de studiu şi de la autoritatea locală

Primăria Topalu pregăteşte o păşune unde crescătorii de animale din comună să-şi pască vitele.

În acest sens, autoritatea locală a achiziţionat un tractor şi alte utilaje necesare întreţinerii păşunii. Primarul Gheorghe Murat ne-a declarat că păşunea comunală are o suprafaţă totală de 240 ha, din care 40 vor fi amenajate în primăvară, pentru vacile din comună. „Terenul pe care vrem să amenajăm păşunea mai are şi arbuşti pe care o să-i defrişăm pentru că nu ne sunt folositori. Printre aceştia este şi cătină, care nu are ce căuta pe o păşune. Avem de gând să cultivăm această păşune cu dactylis, lolium şi lucernă şi, eventual, să-l împrejmuim cu un gard electric pentru a păstra păşunea doar pentru animalele locuitorilor comunei", ne-a declarat primarul Gheorghe Murat. Edilul a adăugat că nu a dat păşunea oamenilor pentru că ei nu ar avea posibilitatea să o îngrijească, să o fertilizeze sau să o cultive. De asemenea, Gheorghe Murat a precizat că va amenaja o suprafaţă din păşune şi pentru ovine. Pentru rezultate cât mai bune în ceea ce priveşte creşterea animalelor, a fost angajat la primărie şi un însămânţător care face montă artificială gratuită pentru animalele din comună. „Ne dorim ca în acest fel să stimulăm creşterea animalelor", a adăugat edilul.

Locuinţe de serviciu pentru profesorii navetişti

În ceea ce priveşte începerea noului an şcolar, primarul comunei Topalu a afirmat că nu sunt probleme. Transportul elevilor de la Capidava este asigurat, cadrele didactice şi-au luat în primire catedrele, iar combustibilul pentru această iarnă este asigurat. În plus, autoritatea locală a avut grijă să pregătească din timp condiţii de găzduire a profesorilor navetişti. „Am amenajat trei camere în curtea şcolii pentru profesorii care fac naveta. Le-am creat condiţii optime. Le-am pus la dispoziţie inclusiv un televizor", a adăugat edilul.

Primarul Gheorghe Murat este mulţumit de faptul că a reuşit şi anul acesta să asigure burse celor mai buni la învăţătură dintre elevi. Practic, primii trei copii merituoşi din fiecare clasă mai primesc o sumă de bani pe lângă cea oferită prin intermediul Consiliului Judeţean. Este vorba, mai precis, despre elevii din clasele de gimnaziu care primesc, în ordinea rezultatelor, câte 200, 150 şi 100 lei noi. „Aceşti bani sunt asiguraţi printr-o sponsorizare", a precizat primarul Gheorghe Murat. Tot în domeniul învăţământului, edilul mai are un proiect de dus la îndeplinire. Este vorba despre reabilitarea grădiniţei din Topalu, care va fi renovată prin intermediul Consiliului Judeţean.

O altă prioritate a administraţiei locale din Topalu este şi reţeaua de alimentare cu apă a localităţii Capidava, finalizată în proporţie de 96%, pe care primăria a realizat-o în regie proprie. „Valoarea lucrărilor se ridica la 16 miliarde de lei vechi, iar noi sperăm să o definitivăm cu 5 - 6 miliarde", a subliniat edilul.

Primăria Topalu a depus spre finanţare, la Ministerul Mediului, în cadrul programului „Casa Verde", un proiect privind reabilitarea termică a instituţiilor de învăţământ, a dispensarului şi a căminului cultural. Un alt proiect aflat în atenţia autorităţii locale se referă la realizarea reţelei de canalizare şi a unei staţii de epurare în Topalu. Primăria vrea să se ocupe şi de promovarea obiectivelor turistice ale comunei. În momentul de faţă, pe teritoriul comunei se află două mănăstiri în construcţie, este vorba despre Mănăstirea Sfântul Gheorghe şi Mănăstirea Sfântul Astion. Primăria a alocat terenul necesar construcţiei acestor lăcaşe de cult.

De asemenea, administraţia locală se află în faza premergătoare organizării Festivalului de interpretare al cântului, dansului şi portului popular românesc „Dan Moisescu", ajuns la ediţia a

XIV-a. Evenimentul va avea loc în perioada 7 - 9 octombrie, la Căminul Cultural din Topalu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ioana 14 Jul, 2012 19:31 Dl Primar Gheorghe MURAT Buna ziua! Indraznesc sa va transmit acest mesaj prin care sa va felicit pentru ce realizati pentru localitatea Topalu. Vin cu rugamintea sa aveti in vedere si drumul ce duce la manastirea Sf. Gheorghe din Topalau (preot slujitor Epictet). In speranta ca nu v-am tulburat, va multumesc si va rog sa-mi acordati cateva minute (audienta)candva in aceasta vara cand voi poposi la manastirea Sf. Gheorghe. Cu apreciere, ing. Ioana TUGUI din Bucuresti