Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria a finalizat extinderea canalizarii in Harsova

ro

06 Nov, 2009 02:22 4496 Marime text

stanga_sus_harsova_primar_nadrag_tudor_02.jpgÎn paralel cu lucrările la canalizare, administraţia locală a demarat şi refacerea străzilor pe care s-au montat conductele

Administraţia locală din Hârşova a definitivat lucrările la sistemul de canalizare al oraşului.

Lucrarea a fost derulată prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, care a şi organizat licitaţia. Reţeaua de canalizare a fost extinsă pe 43 din cele 92 de străzi ale oraşului. Primarul Tudor Nădrag ne-a declarat că investiţia se cifrează la o sută de miliarde de lei vechi. Edilul oraşului ne-a declarat că 65% din valoarea totală a proiectului reprezintă finanţarea nerambursabilă (fonduri europene), 15% este contribuţia de la stat şi 20% contribuţia Consiliului Local Hârşova. În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa, Primăriei Hârşova i s-au alocat patru miliarde de lei vechi pentru acoperirea unei părţi din co-finanţarea de 20 de miliarde de lei vechi pe care autoritatea locală trebuie să o asigure. Primarul Tudor Nădrag a afirmat că este posibil ca această alocare de fonduri din partea autorităţii judeţene să stârnească invidia celorlalţi primari, însă a precizat că a apelat la sprijinul CJC şi i s-au alocat aceşti bani întrucât CNI a transmis un avertisment primăriei, că va plăti penalizări substanţiale pentru că întârzia cu asigurarea co-finanţării. „Am făcut adrese la Ministerul Dezvoltării, la Ministerul Finanţelor şi la Consiliul Judeţean, prin care am solicitat sprijin pentru acoperirea co-finanţării. Ministerul Finanţelor ne-a răspuns că trebuie să solicităm sprijinul Consiliului Judeţean, care ne poate aloca bani din cota de 20 din 22%. Şi asta am şi făcut. Am anexat răspunsul solicitării şi l-am înaintat Consiliului Judeţean. Nu avem toată suma, însă trebuie să găsim soluţii să facem rost de ea", a precizat Tudor Nădrag. Proiectul derulat prin Compania Naţională de Investiţii include 12 km de canalizare şi 6 km reţea de alimentare cu apă.

harsova_primar_tudor_nadrag_02.jpg

Se refac străzile

În paralel cu lucrările la sistemul de canalizare, autoritatea locală din Hârşova a demarat şi refacerea străzilor pe care s-au montat conductele de canalizare. După cum a precizat primarul, şi constructorul canalizării trebuie să se ocupe de refacerea străzilor, însă a specificat că obligaţia se referă doar la aliniamentul conductelor, nu şi la stricăciunile colaterale, aşa încât primăria se ocupă în prezent şi de plombarea străzilor pe care s-a introdus canalizare. Pentru ca lucrările de reparare a asfaltului să fie mai ieftine, primăria a constituit o echipă care realizează aceste reparaţii în regie proprie.

Belgienii, dezamăgiţi de birocraţia din România

În paralel cu celelalte proiecte pe care le are în derulare, primarul din Hârşova sprijină construirea la Hârşova a unei fabrici de peleţi şi a unei uzine de producere a energiei electrice, pe biomasă. Investitorii din Belgia au vizitat oraşul Hârşova chiar miercuri, când au discutat cu şeful administraţiei locale despre investiţiile pe care au de gând să le deruleze pe teritoriul acestei localităţi. Potrivit primarului Nădrag, belgienii s-au plâns de birocraţia din ţara noastră. „Li s-a spus că, dacă vor face această fabrică de energie alternativă, nu ar mai avea loc de pompare în sistem şi că n-ar mai trebui să încerce în Dobrogea, că e suprasaturată de firme de eoliene care vor să se racordeze în sistem", a afirmat edilul oraşului Hârşova. Tudor Nădrag a precizat că a vizitat investiţiile pe care firma le deţine în Belgia şi că uzina de producere a energiei electrice, cu biomasă, utilizează atât deşeuri plastice (inclusiv PET-uri), cât şi grăsime animală nevalorificată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • xxx 06 Apr, 2011 21:46 bostan e mult mai smecher decat chirita ! e smecher ce sa ne mai asta .
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 04 Nov, 2010 13:12 asdasd ,04-11-2010, ai mari probleme cu capul , asa ca iti recomand sa te duci la doctorii psihiatri de la PALAZU sa te consulte si pe tine ca pe mine m-au consultat la MEDICINA LEGALA,pe data de 21-10-2010 si sunt sigura ca nu le-am facut probleme , ba din contra i-am avertizat in privinta celor ca tine si ca stapanii tai, ce nu sunt altceva decat niste MASONI prefacuti...in baieti cuminti si inteligenti , nu-i asa ??? dar SCUTUL protector va fi dezactivat si se vor trezi fara PROTECTIE , adica cu adevarata fadza de CRIMINALI ORDINARI SI IMBECILI in fadza poporului roman...iar in privinta produsului pe centura sa se duca ma-ta si toate FEMEILE din neamul tau de imbecili...
  • asdasd 18 Sep, 2010 22:30 Iti plange copilu saracie ! La produs cu tine , pe centura
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 15 Jul, 2010 08:18 TREZITI-VA !!! Cei din Primaria orasului HARSOVA de Constanta numai DORMITI pe o ureche si cautati INVESTITORI pentru AGRICULTURA ,pentru a creea LOCURI DE MUNCA pentru toti cei care au ramas fara ele , NU unul muma si altul CIUMA , ca pana acum !!!
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 25 Jun, 2010 10:36 De ce 200 LOCURI DE MUNCA in domeniul producerii ENERGIEI ELECTRICE pe bio gaz ,rezervate pentru RUDELE opozitiei harsovene si nu 1600 de LOCURI DE MUNCA in AGRICULTURA, creeate pentru LOCUITORII harsoveni ???
  • SURMELIS ARGENTINAPUSA 23 Jun, 2010 09:47 PRIMARIA orasului HARSOVA de Constanta ar trebui sa dea in folosinta CENTRUL DE ZI PENTRU COPIII SCOLARI proveniti din familiile sarace si nu numai, dar nu pe marginea unei prapastii de pe malul DUNARII ,ci in CENTRUL orasului ,in str. CARSIUM , nr.34 ,acolo unde OPOZITIA LOCALA doreste infiintarea unui CENTRU PENTRU CONSILIERE PERSOANE ABUZATE sau CENTRU MEDICO-SOCIAL ce sunt practic INUTILE acestui orasel. Nu in ultimul rand ,PRIMARIA , trebuie sa CREEZE foarte multe LOCURI DE MUNCA in AGRICULTURA pentru a ajuta cele 4000 de PERSOANE ce sunt asistate social sau nu pentru a avea un LOC DE MUNCA.RASPUNDEREA TOTALA, pentru creerea LOCURILOR DE MUNCA este a PRIMARIEI orasului HARSOVA. Cu 40 de milioane de euro SE POT CREEA 1600 de LOCURI DE MUNCA in AGRICULTURA , iar in domeniul producerii ENERGIEI ELECTRICE se por creea NUMAI 200 de LOCURI DE MUNCA .DIFERENTA LOCURILOR DE MUNCA este ENORMA si mai ales ESTE BENEFICA pentru ELIMINAREA SARACIEI din acest orasel cu aproape 10000 de locuitori.
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 21 Jun, 2010 15:01 DEBILA MINTAL ma poate face unul dintre infractorii cu UNIFORMA DE POLITIST DE FRONTIERA sau unul dintre cei care fac parte dintr-o firma de paza si garda ce au in dotare o arma PSIHOTRONICA sau O PANARAMA DE POLITICIAN ce-si ”curata” orasul cu ajutoarele SECURISTE aduse de la Bucuresti si cu ajutoarele minoritare locale...”RAHATUL” il mananc din cauza ca am constatat ca actualul primar , vice primar si consilierii locali nu sunt in stare sa atraga INVESTITORI STRAINI pentru crearea a 4000 de LOCURI DE MUNCA in domeniul AGRICULTURII si nu NU SUNT DE ACORD cu cel ”gasit” de ei in domeniul producerii de ENERGIE ELECTRICA chiar si pe bio gaz, DOAR pentru 200 de locuri de munca .Cine are POSIBILITATEA de a atrage INVESTITORI STRAINI sau INVESTITII EUROPENE prin intermediul GUVERNULUI ROMAN in domeniul AGRICULTURII pentru orasul HARSOVA de Constanta sigur merita tot respectul meu iar cine NU si se mai LAUDA pe INTERNET sau prin alte surse, ca ATAT TIMP CAT VA FI PRIMAR SAU CONSILIER LOCAL NU VOI AVEA UN LOC DE MUNCA IN ORASUL HARSOVA SE POATE CONSIDERA IN CONTINUARE IN ATENTIA MEA PERSONALA.
  • Oriunde 01 Apr, 2010 16:44 Surmeliso .. esti debila femeio .. chiar proasta pot spune , ce dracu mananci atat rahat pe bat nu stiu . Du`te la munca mai bine ca iti plange copilu` ala de foame ..
  • urinel 04 Mar, 2010 18:42 la tratament stimabilo,sau dute la munca ca sa nu-ti mai planga copiii de foame
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 13 Feb, 2010 16:46 Toate comentariile sunt la SUBIECT ,dar cineva neavizat in comentarii nu vede legatura asa cum nu vede CORUPTIA din politia orasului Harsova de cONSTANTA datorita lui MARIUS CEZAR BOSTAN sau CORUPTIA din Primaria orasului datorita lui IONEL CHIRITA si nu in ultimul rand al lui TUDOR NADRAG ,care ocupa functia de primar ZOMBY.
  • anonim 23 Dec, 2009 12:11 fata esti bolnava rau de tot. Toti care vad cate mesaje ai scris si cum ai deviat de la un subiect la altul pot sa isi dea seama ca ai deviatii de caracter. iti recomand un control
  • surmelis argentina pusa 19 Nov, 2009 14:38 Primaria orasului Harsova de Constanta, se confrunta cu o PROASTA ORGANIZARE din partea primarului TUDOR NADRAG si a CONSILIERILOR LOCALI, care nu fac altceva decat sa-si ia SALARIILE si sa se VAICAREASCA ca nu au BANI pentru finalizarea cladirilor sociale,incepute in timpul "dictatorului" IONEL CHIRITA,care ocupa functia de CONSILIER LOCAL.
  • surmelis argentina pusa 15 Nov, 2009 18:16 Ce face PRIMARIA orasului Harsova de Constanta cu cladirea de pe deal ,unde se doreste infiintarea unui CENTRU DE ZI PENTRU COPII ??? NIMIC!!! Se platesc niste salarii de muncitori, care "trag mata de coada" si atata tot. Aici, PRIMARIA poate sa infiinteze un serviciu de CANTINA SOCIALA si pentru PERSOANE VARSTNICE. CHELTUIELI: aproape 3 miliarde de lei vechi pe an. Ce face PRIMARIA orasului Harsova de Constanta cu cladirea nefinalizata din strada CARSIUM NR.34 ??? NIMIC!!! DEPOZIT de materiale si ajutoare UE. Aici,PRIMARIA poate sa infiinteze un CAMIN DE COPII SCOLARI. NU mai stati pe ganduri cu finalizarea CLADIRILOR ,ca puscaria va mananca !!! BANII vostrii FURATI si NU MUNCITI, n-o sa va salveze !!!
  • surmelis argentina pusa 15 Nov, 2009 15:34 Cum si-a permis IONEL CHIRITA sa-l bage pe traficantul de droguri ,BOSTAN MARIUS ,in Politia de Frontiera a orasului Harsova de Constanta??? Cum face BOSTAN MARIUS ,traficul de droguri ??? Simplu!!! Incarca BUTELIILE DE ARAGAZ CU DROGURI. Are FIRMA mare pe marginea SOSELEI NATIONALE si nimeni nu banuieste nimic. De doi ani de cand este POLITIST DE FRONTIERA a cumparat doua masini LUXOASE , imprumuta bani cu camata (in urma cametei a obtinut casa in care locuieste acum). Si-a infiintat o FIRMA DE PAZA SI GARDA in asociatie cu un fost POLITIST si pazeste ORASUL HARSOVA. LUPUL PAZESTE, STANA DE OI. NU pot sa cred cata PROSTIME si PROSTIE este in acest oras !!! Cine manipuleaza PROSTIMEA si PROSTIA ??? NEO-LEGIONARII LIBERALI ,care au LEGILE LOR nu ale statului roman. IONEL CHIRITA a slabit CONSIDERABIL pentru a nu ajunge la DIVORT ,deoarece nevasta-sa traieste cu dr. PIPEREA. FAMILIA si in special MAMA si SOTIA acestui DOCTOR sunt terorizate subtil si descreditate in fata locuitorilor orasului. MAMA doctorului ,locuieste pe aceeasi scara a blocului cu mine si stiu ca de multe ori i-au intrat persoane in casa pentru a fura imbracaminte ,bani si chiar mancare din frigider. In ultima saptamana i-a turnat ,in fata usii ulei sau grasime. Asta se numeste terorizare si hartuire de catre persoane platite special.
  • surmelis argentina pusa 15 Nov, 2009 11:05 Si TACEREA e un raspuns. NEO-LEGIONARII orasului Harsova de Constanta TREBUIE PEDEPSITI. Cine sunt NEO-LEGIONARII ??? Sunt LIBERALII din PARTIDUL NATIONAL LIBERAL-PNL,adica toti BUGETARII si majoritatea PATRONILOR de firme si FAMILIILE lor.
  • surmelis argentina pusa 14 Nov, 2009 16:28 DROGURI IN BUTELII SPECIALE.
  • surmelis argentina pusa 13 Nov, 2009 17:39 BOSTAN MARIUS ,politist de frontiera din orasul HARSOVA de Constanta,face trafic de droguri cu ajutorul BUTELIILOR DE ARAGAZ. Parola:"Pe aia las-o acolo, nu am nevoie de ea acum!"
  • surmelis argentina pusa 13 Nov, 2009 13:32 Cat timp POLITIA orasului Harsova de Constanta are ca POLITIST DE FRONTIERA pe BOSTAN MARIUS ,toti POLITISTII din oras sa aiba BLESTEM AMARNIC PE CAPUL COPIILOR LOR.AMIN.
  • surmelis argentina pusa 12 Nov, 2009 13:47 Strada PORTULUI de langa Scoala de la DUNARE ,din orasul HARSOVA DE CONSTANTA este plina de LATURILE familiei TRUSCA CATALIN (DORINA) si ale CANALIZARILOR orasului, mai sus mentionat. LEGIONARII orasului Harsova de Constanta CONTINUA CU MINCIUNILE SFRUNTATE . Se poate verifica la fata locului cele mentionate mai sus. Daca nu veniti sa verificati la fata locului am sa consider ca va este frica sa vedeti cu ochii vostrii realitatea harsoveana ,considerand acest oras un cartier rau famat cum este FERENTARUL din Bucuresti sau poate TANDAREI,sau CRAIOVA.
  • surmelis argentina pusa 12 Nov, 2009 10:03 ACTIVITATEA celor incriminati mai inainte este asemanatoare cu cea a LEGIONARILOR anilor 1940-1947.
  • surmelis argentina pusa 11 Nov, 2009 12:45 Am fost invinuita de catre SURMELIS MARGARETA ,sora mea,ca a-si fi omorat-o pe MAMA mea care locuia departe de mine ,in cartierul SOVEJA ,fiindu-i vanduta CASA de catre aceasta si mutata in acest CARTIER. Pentru suma de 20.000 de lei care am primit-o de la MAMA prin SECHER LUCIAN si pe care am folosit-o mai tarziu pentru inmormantarea MAMEI mele,am fost invinuita ca i-am mancat BANII . In momentul cand a murit MAMA ,sora mea era plecata in Turcia si ii lasase doi copii sa-i ingrijeasca numai cu pensia ei,UITAND ,sa-i trimita lunar ceva bani. CUM E POSIBIL ca o batrana de 72 de ani sa ingrijeasca DOI copii de scoala primara ,cu o pensie mica de urmas si mama copiilor sa nu trimita nici un ban ??? MAMA avea nevoie de medicamente ,dar nu putea sa si le cumpere deoarece trebuia sa-si HRANEASCA NEPOATELE. Cand se ducea sa ceara cu imprumut, cativa lei de la TRUSCA DORINA ,fiica acesteia , IONESCU (TRUSCA) LAURA facea galagie si chiar i-a interzis mamei sale s-o mai imprumute pe MAMA cu bani pe considerentul ca ma are pe mine ,ca fiica si pot sa-i dau eu. Eu nu aveam nici pentru mine ,ca daca lasam banii la discretie HOATA de MARIN MARIANA il punea pe frate-su LUCI ,sa fure si sa-i dea ei ,maica-si si lui fra-su SECHER GHEORGHE si la amantele care misunau in jurul lui. SURMELIS MARGARETA ,este indemnata de catre oamenii lui CHIRITA SI NADRAG ,printre care se numara si MARIN MARIANA sa ma faca CRIMINALA .Pe ce considerent sunt invinuita??? Doar pentru cel in care am INVINUIT-O pe MARIN MARIANA ,de la SOVEJA ca si-a UCIS tatal prin OTRAVIRE (martora sunt eu), doi frati gemeni de doua saptamani prin SUFOCARE si chiar MAMA ei care a murit plina de BUBE CU VIERMI.Si nu in ultimul rand ,trebuie AMINTIT moartea celor din CURSA ,HARSOVA -CONSTANTA care s-a datorat aceeasi MARIN MARIANA ca fiind CRIMINALA MORALA si pentru care a existat un singur PEDEPSIT , D-L CERNICA (soferul cursei). Din seria CRIMELOR , a acestei CRIMINALE IN SERIE si inca in LIBERTATE care se numeste MARIN MARIANA ,a urmat fiica mea ,DANIELA SECHER, care a fost bagata in inchisoare in urma unui SANTAJ si aici s-a incercat ASASINAREA EI. ACUM URMEAZA fratele MARIANEI MARIN , SECHER LUCIAN ,care a inceput sa-si viziteze des SORA de la SOVEJA ,distrugandu-i acestuia si a treia FAMILIE , doar pe considerentul ca aceste femei II MANANCA BANII si l-a convins ca mai bine sa-i MANANCE ea banii cu barba-su NELU , ca-i este SORA si are toate drepturile de SORA.SURMELIS MARGARETA ,fiind BUNICA copilului ce-l ingrijesc nu-mi trimite NICI UN BAN ,dar in schimb, de DOUA ZILE, ma TERORIZEZA PE INTERNET cu tot felul de MINCIUNI, care mai de care mai STUPIDE.
  • surmelis argentina pusa 11 Nov, 2009 10:05 BRAVO ,domnilor CHIRITA IONEL si TUDOR NADRAG !!!sunte-ti TARI !!! Prin OAMENII vostrii mi-ati bagat-o "pe gat" pe bunica copilului cel cresc sa ma INSULTE ,SA MA OBLIGE sa-i dau copilul fiicei ei care-l l-a abandonat in SPITAL in urma cu 7 ani si care la ora actuala NU are o casa a ei, NU este angajata nicaieri,NU are familie si care a trimis de 2-3 pe an cate 1-200 de euro ,in ultimii doi ani.Daca se duce la serviciu ,cu CINE LASA COPILUL IN CASA ??? Aceeasi problema ca in Romania. Ori il lasa SINGUR ori plateste pe cineva sa-l duca sa-l aduca de la scoala. Mama COPILULUI are o educatie precara si care nu corespunde cu ceeace trebuie pentru educarea copilului in continuare. Foarte URAT din partea voastra sa apelati la BUNICA acestui copil care si ea ,desi este sora mea ,nu si-a insusit o educatie corespunzatoare cresterii unui copil deoarece ,am constatat ca NU IUBESTE COPII ,ESTE FOARTE NERVOASA SI NU POATE ASIGURA STRICTUL NECESAR AL COPILULUI din moment ce nu este ,nu sunt in strare sa trimita CEL PUTIN 100 de EURO LUNAR ,fara INTRERUPERI, pentru plata intretinerii,curentului ,internetului ,a cablului TV si a ALIMENTATIE de zi cu zi.In loc sa finalizati CENTRUL DE ZI PENTRU COPII si CAMINUL DE COPII SCOLARI va ocupati de tot felul DE MINCIUNI DE ADORMIT COPII. Intrebarea este ? Pana cand o sa va mai SUPORTAM la conducerea PRIMARIEI ??? Cladirea care o doriti a fi CENTRU de persoane abuzate sau CENTRU MEDICO-SOCIAL si care TREBUIE SA AIBA DESTINATIA DE CAMIN DE COPII SCOLARI, a-ti transformat-o intr-un DEPOZIT DE ALIMENTE E.U.De ce ??? Din cauza AMBITIEI PROSTESTI SI A HOTIEI LA CARE SUNTETI PARTASI. SURMELIS MARGARETA ,bunica copilului, m-a amenintat ca vine peste o LUNA si ma BATE. Intrebarea este : de ce nu vine acum si vine peste o luna cand domnii LIBERALI SPERA sa le iasa PRESEDINTE AL ROMANIEI, CRIN ANTONESCU ??? PRESEDINTE al ROMANIEI va fi cel mai bun PROFESIONIST , cel mai capabil de a conduce o tara, cel mai LEGIST (corect,muncitor,cinstit si de ce nu si DUR).Intotdeauna cand am fost AMENINTATA si ATACATA miseleste ,sub orice forma , m-am RAZBUNAT. METODA cu RAZBUNAREA o folositi si voi ca STRATAGEMA DE LUPTA . 1 LA 1.
  • surmelis argentina pusa 10 Nov, 2009 16:28 Domnul NADRAG TUDOR ,se LAUDA ca a finalizat extinderea canalizarii in orasul Harsova de Constanta, deoarece strada PORTULUI si strada de langa Scoala de la Dunare cu clasele 1-4 ce apartine Liceului Teoretic "Ioan Cotovu" sunt pline de rauri de apa de la canalizarea orasului si de la familia TRUSCA CATALIN (DORINA).
  • surmelis argentina pusa 10 Nov, 2009 00:17 Domnule IONEL CHIRITA ,domnule TUDOR NADRAG , domnilor si doamnelor din CONSILIUL LOCAL trebuie sa rezolvati problema disparitiei banilor sau recunoasteti pe ce i-ati cheltuit , ca doar nu au disparut asa din senin???
  • surmelis argentina pusa 09 Nov, 2009 18:19 Cum este posibil ca niste angajate ale ASISTENTEI PUBLICE LOCALE SI PROTECTIEI COPILULUI sa nu stie care este faza de construire a CENTRULUI DE ZI PENTRU COPIII, din orasul HARSOVA de CONSTANTA???
  • surmelis argentina pusa 09 Nov, 2009 16:18 Unde sunt locurile de munca domnilor :IONEL CHIRITA ,TUDOR NADRAG SI CONSILIERI LOCALI , ai orasului HARSOVA de CONSTANTA ???
  • surmelis argentina pusa 08 Nov, 2009 15:11 SCRISOAREA PUBLICA ADRESATA HARSOVENILOR primita in urma cu o saptamana,incearca sa apere persoana domnului IONEL CHIRITA ,dar in realitate nu face decat sa se puna un alt semn mare de intrebare ,asupra credibilitatii acestor doua persoane ,care vor sa conduca in continuare DESTINUL acestui ORAS care se numeste HARSOVA si nici decum CIOBANU sau GIURGENI. Din aceasta scrisoare ,reiese destul de clar ca d-l IONEL CHIRITA nu RECUNOASTE alianta PD-L cu PSD, ceeace este foarte GRAV. Injuraturile ,calomniile,amenintarile de orice fel sunt practicate de cele DOUA tabere,dar masuri in instanta nu ia NIMENI ,deoarece sunt in aceeasi BARCA. ORASUL HARSOVA sufera din cauza unor INCONSTIENTI,care CONFUNDA primaria cu propria CASA. Un lucru este sigur ,ORASUL HARSOVA de Constanta nu are nevoie de SLUJITORI PERFIZI,HOTI,LUNATICI ,care nu cunosc expresia LOCURI DE MUNCA. D-l IONEL CHIRITA considera MASCARADA ,o discutie pe tema banilor veniti de la GUVERNUL TARICEANU si ascunde cu strasnicie ADEVARUL despre destinatia lor adevarata. Daca d-l TUDOR NARAG nu "demasca" hotia din activitatea administratiei este pentru ca in final acesta ii este dator d-lui IONEL CHIRITA cu toate lucrarile primite prin primaria si care in timp i-au crescut veniturile in firma ,zerourile in banca si asa d-l TUDOR NADRAG este un tip "prin de nas", dar care face putina agitatie ,stiind ca in FINAL nu se va face nici o cercetare, poate doar vor mai face puscarie COPIII catorva indivizi care le stau in cale. Starea de sanatate a d-lui IONEL CHIRITA este foarte bine mediatizata chiar de sotia acestuia ,NICOLETA CHIRITA,care lucreaza la SPITAL. Daca nu se face o JUDECATA DREAPTA nu se va afla niciodata ,cine este de vina si ce s-a intamplat cu adevarat cu banii veniti de la GUVERNUL TARICEANU.Tot orasul vuia ca nu au fost lasati BANI in BUGETUL LOCAL si acum d-l IONEL CHIRITA ,vine si spune ca nu este adevarat , ca el a lasat 15 miliarde de lei din credite neutilizate si inca 40 de miliarde de lei in fondul de rulment . Faptul ca nu au fost terminate cladirile ce sunt la ora actuala ABANDONATE si transformate in DEPOZITE , DA DREPTATE , domnului TUDOR NADRAG , deoarece nu a avut BANI pentru finalizarea lor. Deci d-l IONEL CHIRITA este un MINCINOS si un HOT care trebuie pedepsit de LEGE ??? , dar si de locuitorii orasului pe care i-a dus cu vorba si pe care i-a atras de partea lui pentru a face CURATENIE in STRADA. Intai sa se afle ADEVARUL despre DISPARITIA banilor si dupa aceea ,d-l IONEL CHIRITA are dreptul de a cere REDAREA DEMNITATII a lui personal ,a orasului si a locuitorilor acestuia. D-l IONEL CHIRITA doreste ARMONIE IN SOCIETATE ??? Cui doreste armonie in societate ? femeilor care fac COPII cu fratii barbatilor lor ??? Femeilor care isi inseala cu nesimtire porceasca ,barbatii ??? Femeilor care stiu sa injure ,mai ceva ca un barbat ??? Femeilor care sfideaza CINSTEA ,CORECTITUDINEA ,MUNCA ??? D-l IONEL CHIRITA si sotia acestuia sunt APARATORI ai acestor "persoane"."Orice boala isi are leacul si ne vom convinge daca este asa pe 22 noiembrie si pe 6 decembrie,cand vom numara voturile." Aceasta fraza este o AMENINTARE la adresa celor care NU SUNT HOTI,ESCROCI, PERFIZI,PUTUROSI SI IMBECILI.
  • surmelis argentina pusa 07 Nov, 2009 10:10 POLITIA orasului Harsova de Constanta FRATERNIZEAZA cu INFRACTORII necondamnati: MARIUS BOSTAN, IONEL CHIRITA SI TUDOR NADRAG.
  • surmelis argentina pusa 07 Nov, 2009 10:03 Uzina de producere a energiei electice, pe biomasa. Un VERITABIL CREMATORIU si de ce nu si UMAN ??? Tinand cont de evenimentele din ultimii doi ani se pare ca DICTATURA nu a fost eradicata de pe teritoriul orasului ,ba din contra a fost intarita de SPRIJINUL TACIT al primarului TUDOR NADRAG . Atat IONEL CHIRITA cat si TUDOR NADRAG nu inteleg sensul expresiei : LOCURI DE MUNCA.
  • surmelis argentina pusa 07 Nov, 2009 09:54 Acuzatii reciproce ??? IONEL CHIRITA il acuza pe primarul orasului Harsova de Constanta ,TUDOR NADRAG. HOTUL STRIGA HOTII.
  • surmelis argentina pusa 06 Nov, 2009 18:45 Cladirea nefinalizata din strada CARSIUM NR. 34,unde se doreste infiintarea unui CAMIN DE COPII SCOLARI a devenit DEPOZIT pentru ajutoarele UE, de ZAHAR SI FAINA din seara zilei de vineri ,06-11-2009.
  • surmelis argentina pusa 06 Nov, 2009 11:53 Nepermis de multe lucrari au fost stopate si chiar abandonate ,cu toate ca am lasat in fondul de rulment al orasului aproape 40 de miliarde de lei (bani la dispozitia celor care ne-au urmat),bani din care s-a platit in 2008 si in 2209 salariile si alte "prime" pentru cei care conduc Primaria. Din pacate , nu numai ca NADRAG TUDOR este depasit de problemele orasului , el este si dezinteresat de necazurile cu care se confrunta harsovenii si sigur nu ar fi trebuit luat in seama daca viitorul orasului si al cetatenilor sai nu ar fi influientat de functia de primar ,functie ocupata de acest ins. Harsovenilor trebuie sa li se redea demnitatea ,armonia in societate,increderea in administratia publica locala si sansa de a trai intr-un oras care se modernizeaza , apartinand unei tari europene. Din pacate ,copiindu-l pe TRAIAN BASESCU , NADRAG TUDOR vrea sa conduca prin confuzie ,generand conflicte. Dupa modelul BASESCU -GEOANA care au promis cadrelor didactice o crestere de de salarii de 50% so crestere a pensiilor de 25% si chiar de 50% sau promiteau cate 25,000 euro pentru cei care se intorc in tara si a treisprezecea pensie anuala, NADRAG a promis cadrelor didactice ,celor medicale si functionarilor publici tichete de masa de 5 milioane lei vechi de mai multe ori pe an si ajutor persoanelor aflate in dificultate . Raspunsul celor care se simt dezamagiti de ceea ce se intampla si se simt pacaliti ,considerand aceasta perioada un timp pierdut pentru Harsova , nu va fi teama sau abandonul , ci implicarea si atitudinea pentru a reda orasului nostru demnitatea. Orice boala isi are leacul si ne vom convinge daca este asa pe 22 noiembrie si pe 6 decembrie ,cand vom numara voturile. Harsova ,octombrie 2009 IONEL CHIRITA.
  • surmelis argentina pusa 06 Nov, 2009 11:33 SCRISOARE PUBLICA ADRESATA HARSOVENILOR de catre IONEL CHIRITA. In apropierea fiecarei campanii electorale am fost defaimat ,jignit si injurat. Mult mai grav mi se pare insa faptul ca in fiecare campanie mi s-au adus acuzatii nefondate.Autorul acestor acuzatii este TUDOR NADRAG,prin clica pe care o conduce sau prin "presa" asevita lui,distribuita cu zel de "trepadusii" a caror calitate e cunoscuta de toti harsovenii. Am incercat sa-l suportpe TUDOR NADRAG, cu toate afirmatiile sale mincinoase ,cu actiunile sale perverse si cu modul sau marsav de derutare a harsovenilor. Intelegerea mea pentru disperarea acestui personaj si a "blatului de cumetrii" PD-L si PSD are insa o limita. Fara sa ma intimideze acuzele mincinoase sau amenintarile si fara sa-i iau in seama scornelile sale cu aluzii la starea de sanatate ,va anunt ca voi informa periodic cetatenii orasului si intreaga opinie publica despre felul in care este administrat orasul. O fac in calitatea mea de consilier local ,dator dvs, sa va informez. Trebuie sa stiti ce se intampla ,de fapt ,in cercurile puterii locale si cum cumetria PD-L si PSD nu slujeste orasul si nici pe cetatenii sai. Imi doresc sa o fac fara a perpetua o relatie de tipul "ba pe-a mati" caracteristica acestui personaj. Prin urmare fara sa intru in polemica cu acest individ le spun tuturor harsovenilor ca pot conta pe mine pentru ca eu voi ramane atasat valorilor promovate de o administratie publica locala in favoarea cetateanului si ca imi voi sluji in continuare orasul fiind atent la toate problemele harsovenilor. PENTRU ACESTE MINCIUNI ,INJURII SI CALOMNII NADRAG TUDOR VA TREBUI SA RASPUNDA IN INSTANTELE DE JUDECATA . EU NU VOI INTRETINE PUBLIC ACEASTA MASCARADA PRIN INTRAREA IN POLEMICA CU EL. MODUL IN CARE ORASUL HARSOVA A FOST ADMINISTRAT IN MANDATUL MEU VA FI APRECIAT DE DVS. SI DE INSTITUTIILE ABILITATE SA FACA O ASTFEL DE EVALUARE SAU VERIFICARE. Doresc sa le multumesc celor care au avut incredere in mine si in Echipa Liberala acordandu-ne posibilitatea ca timp de 8 ani sa schimbam in bine orasul . Va asigur ca in aceasta perioada toate deciziile au avut aprobarea Consiliului Local-din care a facut parte si NADRAG TUDOR si majoritatea actualei "cumetrii PD-L si PSD"-iar incheierea contractelor si derularea tuturor cheltuielilor s-au facut cu respectarea prevederilor legale pana sa ajunga sa fie semnate de mine ,ca primar,ele trecand prin multe alte semnaturi ale unor functionari bine pregatiti si hotarati ,intotdeauna , sa nu faca compromisuri cu legea. Poate explica NADRAG TUDOR de ce nu s-a impotrivit sau de ce nu a "demascat" activitatea administratiei locale ,esi a fost consilier local si a avut ,atat cat a dorit , acces la toate informatiile din primarie? De ce de cand este primar transparenta decizionala si liberul acces la informatiile de interes public nu mai sunt posibile nici pentru consilierii liberali si nici pentru opinia publica? Desi are-de la inceputul mandatului -15 miliarde vechi din credite neutilizate nu a finalizat nici Caminul de batrani ,nici Centrul pentru copii si nici Centrul pentru persoane abuzate,iar consolidarea si reabilitarea termica a blocurilor si bransarea gospodariilor la noile retele de apa si canalizare se fac numai pe banii cetatenilor. E cineva dispus sa nu vada ca NADRAG TUDOR este intr-o continua campanie bazata pe afirmatii mincinoase ,pe actiuni perverse si pe un mod marsav de derutare a harsovenilor si a presei ,fiind disperat de incapacitatea de convinge oamenii. E cineva dispus sa nu vada ca el nu-i slujeste pe toti harsovenii ci doar pe cei din grupurile "cumetriei PD-L si PSD" ? Traseimul politic pornit din PRM si oscilarea continua intre PD-L si PSD este una din dovezile certe in acest sens. TUDOR NADRAG , a fost secretar al unei organizatii de baza ,"tanarul activist cu cas la gura " este conducatorul "blatului de cumetrii "PD-L si PSD. Va rog sa va uitati pe lista de candidati de anul trecut :nasi ,fini ,mama si fiu,cumetrii si alte increngaturi. Veti vedea deprinderile "scolii". Mai are si alte deprinderi , bine insusite :injuria,insulta ,calomnia si amenintarea ca oferta si metoda de comunicare. Asa cum o spun multi din jurul sau , obiectivul sau este sa rezolve problemele familiei sale si a grupului de interese a "blatului de cumetrii" PD-L si PSD ,partenerii lui TUDOR NADRAG si a "blatului de cumetrii" PD-L si PSD sunt:HOLBAN GHELASE ,NICHITA SORIN ,TOMA NICOLAE (zis PAPAGATA) si altii. Sunt sigur ca cei care m-au defaimat ,injurat sau mi-au adus acuzatii grave ,nefondate ,vor afla ca oamenii nu pot trai la nesfarsit din circul acesta si ca trebuie sa finalizeze proiectele pe care am avut priceperea si preocuparea sa le incep -foarte multe dintre ele in derulare-si sa multumeasca majoritatea harsovenilor ,nu doar clientela care deja sta la usile partidelor "castigatoare".
  • surmelis argentina pusa 06 Nov, 2009 10:00 Lauda de sine nu miroase a bine. Strada PORTULUI ,folosita de majoritatea copiilor ce vrecventeaza cursurile Scolii cu clasele 1-4 ce apartine de Liceul Teoretic "Ioan Cotovu",este "UITATA" intentionat de a fi reparata de catre PRIMARIE, deoarece aceasta "nu sufera" sa i se aduca la cunostinta ceeace ar trebui sa faca spre a ajuta COPII acestui oras. In strada CARSIUM NR.34 , se doreste infiintarea unui CAMIN DE COPII SCOLARI ,dar PRIMARIA devine amnezica impreuna cu toti lucratorii acesteia ,de la primar pana la consilierii locali si ba mai mult ,saptamana trecuta au ordonat ca toate materialele de constructii existente in acesta cladire neterminata ,sa fie duse in alta parte.