Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:14 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru copii abandonati au fost crestinati la Cumpana

ro

22 May, 2009 03:23 4220 Marime text
CAP_2_mariana_Gaju_botez.jpgPatru copii aflaţi în grija unor asistenţi maternali au fost creştinaţi ieri, în comuna Cumpăna. Evenimentul a avut loc, ca de fiecare dată, la iniţiativa primarului Mariana Gâju.

cumpana_botez.jpgBotezul copiilor abandonaţi a devenit o tradiţie în comuna Cumpăna. Cu ocazia sărbătorilor mari din calendarul ortodox, administraţia locală din Cumpăna îşi canalizează atenţia şi asupra copiilor care nu şi-au găsit un loc lângă cei care i-au adus pe lume. Micuţii, aflaţi în grija unor mame de împrumut care, însă, nu fac diferenţa între copiii lor şi între cei pe care îi au în grijă, intră în rândul creştinilor prin Sfânta Taină a Botezului, oficiată în lăcaşele de cult din comuna Cumpăna. Evenimentul a avut loc ieri, cu ocazia sărbătorii „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", în Biserica „Adormirea Maicii Domnului", din localitate. Protagoniştii au fost de această dată patru copii cu vârste între cinci şi opt luni, doi băieţei şi două fetiţe. Slujba a fost oficiată de un sobor format din trei preoţi, la ceremonial fiind prezenţi, alături de naşi, asistenţii maternali şi reprezentanţi ai Primăriei Cumpăna, mai mulţi locuitori ai comunei. Rând pe rând, Adrian-George, Vlad-Ionuţ, Elena şi Mihaela au fost cufundaţi în cristelniţă, mai întâi băieţii şi apoi fetele. Emoţia se citea atât pe feţele naşelor, dar şi pe cele ale micuţilor, care au început să plângă după contactul apa.
Primarul Mariana Gâju a fost, ca de obicei, prezentă la eveniment şi s-a bucurat de faptul că încă patru copii şi-au primit numele creştinesc la Cumpăna. Evenimentul a fost organizat, şi de această dată, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.                  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii