Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrarile la canalizare iau startul in Topraisar

ro

23 Oct, 2009 01:48 1667 Marime text
cap_2_topraisar_stelian_gheorghe.jpgFinanţarea proiectului de realizare a reţelei de canalizare a fost obţinută de către Primăria Topraisar, în premieră, în judeţul Constanţa

La începutul lunii viitoare, administraţia locală din Topraisar va demara lucrările la reţeaua de canalizare.

Licitaţia pentru realizarea sistemului de canalizare şi extinderea drumurilor în Topraisar este finalizată. La procedura de achiziţie s-au prezentat trei societăţi comerciale: SC Nimada SRL, TMUCB SA şi SC Ifco SA. Realizarea reţelei de canalizare în localitate face parte dintr-un proiect integrat, cu finanţare europeană, în valoare de 2,5 milioane euro. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Topraisar, proiectarea şi execuţia reţelei de canalizare, precum şi reabilitarea unor drumuri de interes local se cifrează la 1.955.555 euro. Valoarea estimată în lei, pentru aceste lucrări, a fost de 7.444.670 lei. Contractul de lucrări a fost încheiat cu SC Nimada SRL Constanţa, care a avut o ofertă financiară de 6.305.750 lei. „Sperăm ca până la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, să demarăm lucrările la canalizare", ne-a declarat primarul Stelian Gheorghe. Contractul de lucrări include şi achiziţionarea unei staţii de epurare.

În cadrul proiectului integrat, cu fonduri europene, accesate în baza Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală - Măsura 322, s-a desfăşurat şi licitaţia pentru achiziţionarea unei autoutilitare de pompieri. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Topraisar, la licitaţie au participat două firme. Este vorba despre SC Romprim SA şi de SC Saero SRL, contractul fiind atribuit primei.

topraisar_primar_stelian_gheorghe_01.jpgPrimăria s-a mutat în casă nouă

Autoritatea locală din Topraisar se mândreşte cu o primărie nouă. În urmă cu două săptămâni, administraţia comunei s-a mutat în casă nouă. Sediul cel nou al primăriei oferă spaţiu suficient angajaţilor, în comparaţie cu vechiul imobil în care funcţiona aparatul administraţiei locale. Clădirea este una modernă, care oferă condiţii decente, atât pentru personalul primăriei, cât şi pentru contribuabili sau locuitorii care vin să-şi rezolve diferite probleme. Curtea interioară a primăriei a fost, de asemenea, amenajată. Au fost realizate alei cu pavele, o parcare încăpătoare, şi au fost montate băncuţe şi coşuri de gunoi.

În ceea ce priveşte lucrările de construire a grădiniţei, primarul Stelian Gheorghe afirmă că sunt în grafic. Imobilul a fost ridicat, iar de curând au fost finalizate şi lucrările la acoperiş. Grădiniţa va avea o capacitate de 160 de locuri şi, potrivit primarului comunei Topraisar, ar putea fi dată în folosinţă la începutul anului şcolar viitor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii