Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Ostrov „Visul Împăratului Traian” a sporit numărul de turişti interesaţi de ţinutul lui Dobrotici

ro

06 Mar, 2014 00:00 2291 Marime text
Cum istoria pluteşte în orice colţ al Dobrogei, cetăţile şi aşezările antice nu pot fi ignorate de cei care tranzitează ţinutul în drumul lor spre mare. Comuna Ostrov este una dintre localităţile care au început să îşi dezvăluie poveştile în cadrul produsului turistic „Visul Împăratului Traian”, inclus în „Proiectul de promovare turistică a zonei Ostrov-Adamclisi”. Vreme de doi ani, planul partenerilor de proiect a fost acela de a valorifica turistic resursele naturale şi antropice în cadrul traseelor turistice tematice, care aveau ca punct de plecare comuna Ostrov. „Proiectul a fost încheiat în luna august 2013, însă pe toată durata programului şi chiar şi acum se arată oameni interesaţi, care sună la Primărie sau solicită informaţii localnicilor despre unităţi de cazare, trasee turistice şi despre obiectivele interesante pe care pot să le viziteze în apropiere. Este, desigur, un motiv de mândrie şi de bucurie”, susţine primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir.
De asemenea, aleşii locali mai au un proiect important de realizat: finalizarea reabilitării lăcaşurilor de cult din comună. „Biserica din satul Buceag necesită atenţia noastră. Ne bucurăm însă de sprijinul câtorva cetăţeni, actuali sau foşti locuitori ai comunei”, a spus Niculae Dragomir.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii