Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:44 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Juniorii de la Ansamblul din Albeşti au fost în Turcia Au dansat, au cântat, au făcut scufundări şi au mers în croaziere (galerie foto)

ro

10 Oct, 2013 00:00 2485 Marime text
Ansamblul Plai cu Dor a obţinut o nouă recunoaştere internaţională. Dacă anul trecut, seniorii au reprezentat cu succes România, prin localitatea Albeşti, la cea de-a IV-a ediţie a festivalului internaţional pentru copii „Dance of the pearls”, organizat de Primăria din Armutalan, din Turcia, a venit rândul juniorilor să-şi demonstreze calităţile în cadrul celei de-a V-a ediţii.
Prestaţia elevilor Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Albeşti, care fac parte din Ansamblul Plai de dor jr., a fost apreciată de juriul festivalului, juniorii fiind felicitaţi pentru momentul artistic de excepţie susţinut în cadrul evenimentului din Turcia.
Potrivit directorului şcolii din Albeşti, Mihaela Vîlcu, festivalul face parte din activităţile culturale pentru copii aprobate de Consiliul Internaţional de Dans din cadrul UNESCO.

De remarcat că de momentul artistic de excepţie al copiilor s-a ocupat instructorul Ion Niţă. La eveniment au participat 30 de ansambluri din 11 ţări, toate fiind premiate cu trofee şi diplome de participare. Ansamblul din Albeşti a urcat pe aceeaşi scenă cu formaţii similare din Rusia, Bulgaria, Georgia, Germania, Turcia şi nu numai, promovând cultura şi valorile româneşti, dincolo de hotare. Micii ambasadori au petrecut la Armutalan o săptămână, în perioada 29 septembrie - 5 octombrie, şi au avut timp şi pentru scufundări, vizite şi croaziere pe mare, evenimente pregătite special pentru invitaţi de autorităţile locale din Armutalan. „Autorităţile din Armutalan dau o atenţie deosebită copiilor şi se ocupă foarte serios de astfel de activităţi.

Este adevărat că şi dispun de fondurile băneşti necesare. Noi zicem că suntem ospitalieri, dar ei sunt cu adevărat ospitalieri”, a precizat primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan. Şeful autorităţii locale a explicat că în sarcina autorităţii locale a căzut doar asigurarea transportului, costurile privitoare la cazarea într-un hotel de 5 stele şi masă fiind suportate de autorităţile din Armutalan. „Sunt nişte oameni extraordinari, interesaţi să dezvolte relaţii interumane. Pentru noi este o onoare deosebită să fim prietenii lor. În ciuda contrastelor existente, de natură financiară, Turcia apreciază sinceritatea şi sufletul oamenilor. Pentru ei sunt importanţi oamenii”, a menţionat primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, care a declarat că autorităţile din Armutalan au fost la Albeşti, doi ani la rând, în 2012 şi în 2013, afirmând că aşteaptă vizita oficialilor autorităţilor turceşti şi anul viitor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii