Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Un Johannis face diferenţa?!

ro

20 Feb, 2013 23:24 2367 Marime text
Camelia-Balan.jpgDupă vremelnica înrolare a lui Becali în PNL, un nou personaj îşi face apariţia în sânul Partidului Liberal, un Johannis care, atunci când a vorbit de Guvernul Ponta, a vorbit, şi pe bună dreptate, despre un Guvern Copy-Paste după Boc. Poate fi primarul Sibiului un uselist pe placul lui Ponta?

Putem să ne dăm seama de cât de mult îl încântă pe Ponta o astfel de intenţie venită din partea colegilor săi de coaliţie chiar din declaraţia sa oficială. „Este o veste foarte bună, dacă se confirmă", a declarat premierul referitor la cooptarea lui Johannis în PNL. Ponta şi al său „dacă" denotă că premierul pune la îndoială faptul că primarul Sibiului va deveni un liberal cu acte în regulă.

În schimb, preşedintele PNL are nevoie disperată să-şi recâştige credibilitatea, iar Klaus Johannis se vrea a fi asul din mâneca lui Crin Antonescu.

Interesant este că, pentru a deveni membru PNL, Johannis trebuie să demisioneze din partidul din partea căruia a fost ales (FDGR) şi aceasta înseamnă că automat va pierde şi calitatea de primar. Să fie, aşadar, primarul Sibiului, de această dată, propunerea PNL pentru funcţia de premier?! Să nu uităm că, în urmă cu mai bine de trei ani, Johannis a fost propus premier atât de PNL, cât şi de PSD şi de UDMR.

Un german va ajunge să facă diferenţa în România?! Vom trăi şi vom vedea...

Un bulgar le-a demonstrat clar, şi chiar zilele acestea, guvernanţilor din ţara noastră că se poate şi altfel.

La presiunea străzii, Guvernul bulgar a luat decizia să ieftinească energia electrică. Şi nu vorbim de o ieftinire iluzorie, precum sunt majorările salariale şi de pensii practicate de Guvernul Ponta. Premierul bulgar Boiko Borisov a decis marţi reducerea cu 8% a preţului energiei electrice şi cu 30% a adaosului pentru energie verde. Miercuri, Boiko Borisov a dat o altă lecţie guvernanţilor români atunci când a anunţat în Parlament demisia guvernului său. „Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi", a declarat Boiko Borisov.

La bulgari se poate, există demnitate şi onoare, pentru că există un Boiko Borisov. La noi, în schimb, există un Guvern USL condus de un Ponta, care înainte de a veni la guvernare a promis că va schimba sistemul din temelii. Cu toate acestea, în România domnesc în continuare circul şi hoţia, nicidecum demnitatea, ci poate doar... oroarea!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii