Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum decurg pregătirile pentru noul an şcolar la Amzacea

ro

29 Aug, 2013 00:00 2093 Marime text
Noua unitate de învăţământ de la Amzacea va fi inaugurată odată cu începerea anului şcolar, pe data de 16 septembrie, declară primarul Constantin Radu.
„Depunem toate eforturile astfel încât şcoala să fie inaugurată în septembrie. Pentru că nu era prevăzut în proiect, a rămas în sarcina noastră să împrejmuim unitatea de învăţământ şi să amenajăm trotuarele din faţa instituţiei”, a precizat şeful autorităţii locale. „Nici nu se pune problema să nu pot realiza această lucrare. Dacă va fi cazul, voi împrumuta bani pentru împrejmuire şi trotuare”, a subliniat primarul de la Amzacea.

Amintim că banii pentru construirea unităţii şcolare au venit de la Guvernul României şi de la Uniunea Europeană. 
În privinţa celor trei grădiniţe din comună, a căror construcţie a început în urmă cu 4 ani, se aşteaptă rectificarea bugetară din luna septembrie, susţine primarul Constantin Radu. Ca atare, nici la începutul acestui an şcolar nu vor funcţiona cele trei instituţii de învăţământ. La Amzacea şi la General Scărişoreanu, obiectivele de investiţii sunt construite în proporţie de 80%, în timp ce la Casicea doar 50% din proiectul unităţii preşcolare a fost terminat.

Şeful autorităţii locale a precizat că elevii şi prichindeii vor începe şcoala în bune condiţii, cu implicarea autorităţii locale. La şcoala din General Scărişoreanu toaletele vor fi amenajate în interiorul unităţii de învăţământ în acest an şcolar, iar prichindeii de la Casicea vor învăţa în unitatea de învăţământ din localitatea cu acelaşi nume, a explicat primarul Constantin Radu.
În total, 450 de elevi şi prichindei sunt aşteptaţi în această toamnă să urmeze cursurile şcolare la Amzacea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii