Care este prioritatea unuia dintre cei mai longevivi primari? Vasile Neicu aşteaptă sprijinul noului Guvern
Care este prioritatea unuia dintre cei mai longevivi primari?: Vasile Neicu aşteaptă sprijinul noului Guvern


Imediat după ce va avea loc învestirea în funcţie, programată să se desfăşoare sâmbătă, primarul îşi doreşte să ducă la bun sfârşit proiectul privind realizarea sistemului de apă potabilă din satul Runcu, prin forarea a patru puţuri. Şeful autorităţii locale, Vasile Neciu, a mărturisit că în acest moment au fost amenajate două puţuri la 27, respectiv 28 de metri adâncime. Lucrarea avansează un pic mai greu, în funcţie de posibilităţile financiare ale Primăriei Pantelimon, întrucât trebuie menţionat că cele patru puţuri sunt construite cu bani de la bugetul comunei. „Anul viitor voi finaliza această lucrare, de care vor beneficia toţi cei 480 de localnici din satul Runcu", a precizat primarul Vasile Neicu. Noul mandat 2012 - 2016 câştigat de primar aduce cu el noi obiective, care prevăd asfaltarea drumurilor din Runcu şi din Pantelimonu de Jos, dar şi montarea unei reţele de canalizare la Runcu. Şeful autorităţii locale îşi pune nădejdea în noul Guvern şi speră să reuşească implementarea obiectivelor propuse cu sprijinul Executivului şi al Consiliului Judeţean Constanţa.
Prima politică a primarului Vasile Neicu este „munca"
Primarul susţine că a ajuns să câştige cel de-al cincilea mandat întrucât le-a demonstrat oamenilor că pentru el „prima politică este munca". „Dacă vrei să fii un primar bun, numai în campania electorală faci politică, în rest, trebuie să te caracterizeze munca", explică primarul de la Pantelimon, după 16 ani de administraţie publică locală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp