Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:35 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Topraisar continuă investiţiile în infrastructura rutieră. Lucrările pentru construirea pieţei agroalimentare, la licitaţie

ro

19 Dec, 2016 00:00 2455 Marime text
A mai rămas puţin până la venirea sărbătorilor de iarnă, când vom intra cu toţii în atmosfera de vacanţă, iar funcţionarii din administraţiile locale iau o pauză până în prima lună a anului următor. În comuna Topraisar însă, autorităţile locale muncesc din greu pentru ca 2017 să nu-i găsească nepregătiţi nici pe locuitori, nici pe cei din administraţie.
 
Astfel, autoritatea publică locală are ca prioritate zero modernizarea reţelei rutiere. În prezent, Primăria are în atenţie un proiect ce priveşte repararea a şase kilometri de drumuri din satele arondate unităţii administrativ-teritoriale Topraisar, respectiv Biruinţa, Moviliţa şi Potârnichea. „Nu cunoaştem încă data de începere a proiectului, pentru că aşteptăm avizul de mediu. Oricum, este un proiect European în valoare de un milion de euro”, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe.
 
Un alt proiect, pentru care administraţia a depus un memoriu la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, în vederea emiterii acordului de mediu, vizează modernizarea străzii Trompetei. Mai exact, se doreşte modernizarea drumului cu o lungime de 530 de metri, prin asfaltarea acestuia. În prezent, strada este pietruită. Aceasta se intersectează cu Drumul Naţional 38. Potrivit memoriului depus la APM Constanţa, strada a suferit o degradare importantă, prin apariţia nenumăratelor denivelări şi gropi. Mai mult, „împiedică desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier şi produce acumulări de apă pe partea carosabilă”. Artera rutieră este concepută să dureze cinci ani, cu un trafic redus, va avea rigole din pământ cu lăţimea de un metru, iar printre principalele materiale utilizate pentru modernizarea acesteia se află piatra spartă, asfaltul şi rigolele din beton prefabricate.
 
În ceea ce priveşte marcajele şi semnalizarea rutieră, benzile vor fi delimitate prin linie discontinuă, în timp ce indicatorul „Oprire” va fi montat pe stradă, la ieşirea spre DN 38.

Structura rutieră a drumului modernizat a fost proiectată pentru circulaţia autovehiculelor cu masa totală mai mică sau egală cu 7,5 tone. De asemenea, vor fi montate indicatoare rutiere care vor preciza acest lucru - „Accesul interzis
autovehiculelor având masa mai mare de 7,5 tone”.
 
Tot la capitolul infrastructură rutieră, administraţia desfăşoară un proiect privind asfaltarea a nouă kilometri de drumuri, cu ajutorul fondurilor alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Piaţa agroalimentară Topraisar, în faza licitaţiei

Pe lista de priorităţi a administraţiei de la Topraisar se află şi proiectul privind construcţia unei pieţe de desfacere pentru locuitorii comunei. Documentaţia proiectului este gata şi toate avizele au fost obţinute. Investiţia necesară construirii viitoarei pieţe este în valoare de 200.000 de euro, bani ce vor proveni din bugetul comunei. „În continuare, trebuie să organizăm licitaţia pentru atribuirea contractului. Am vrea să găsim o firmă serioasă, care să ne ceară un preţ corect pentru lucrările care urmează a fi executate. Ca termen final de execuţie, aş spune că la finalul primăverii piaţa ar trebui să fie dată în folosinţă”, a conchis gospodarul-şef Stelian Gheorghe.

Ti-a placut articolul?

Comentarii