Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Previziuni în mediul rural constănţean Cobadin, Cogealac, Deleni şi Ostrov ar putea deveni comune-poli regionali

ro

25 Aug, 2016 00:00 1673 Marime text
 

O iniţiativă legislativă ar urma să aducă modificări pentru localităţile din mediul rural.

Astfel, vor apărea comunele-poli regionali, pe lista „promovării“ fiind incluse 183 de localităţi. Aceşti poli regionali ai mediului rural vor apărea în zonele în care, pe o distanţă de cel puţin 25 de kilometri, nu există nicio localitate urbană. De altfel, premierul Dacian Cioloş şi vicepremierul Vasile Dâncu au confirmat de mult faptul că se doreşte o reorganizare administrativ-teritorială, care ar include şi desfiinţarea unor primării ce nu se pot finanţa şi a căror populaţie a scăzut drastic.

În cazul în care proiectul legislativ va fi aprobat de Parlament, în mediul rural, comunele vor fi de două categorii: comune-poli regionali şi alte comune. O listă a viitoarelor comune-poli regionali a fost deja întocmită, iar la nivelul judeţului Constanţa ar urma să avem patru astfel de comune: Cobadin, Cogealac, Deleni şi Ostrov. Aici vor funcţiona „puncte de lucru“ unde vor putea fi asigurate servicii în domenii  precum sănătate, cultură, educaţie, comerţ etc. de către reprezentanţi ai instituţiilor abilitate la nivel judeţean.
 
Însă, pentru a putea deveni comună-pol regional, sunt avute în vedere o serie de criterii: populaţie de minimum 2.000 de locuitori, rata migraţiei temporare a populaţiei, rata medie anuală de creştere a populaţiei, accesibilitatea rutieră şi feroviară, ponderea persoanelor cu studii superioare sau dimensiunea medie a exploataţiilor agricole. Pretenţiile vor fi mai mari şi, cu siguranţă, vor include anumite dotări obligatorii şi alţi indicatori ce vor fi stabiliţi în perioada următoare, unificările unor localităţi urmând să se petreacă treptat, până în anul 2026.  

Citeşte şi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii