Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:31 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe cine misca spiritul Craciunului

ro

14 Dec, 2007 00:00 604 Marime text
1197575383.jpg

Ca si alte personaje ale vietii de zi cu zi si personajul principal, care isi face aparitia, desi multi nu il vad, in seara din ajunul Craciunului, este la curent cu ultimele noutati ale tehnicii.

Nu numai Ion Iliescu, Adrian Nastase si Elena Udrea au un jurnal electronic pe internet. Incepand de anul acesta si Mos Craciun si-a facut blog. Tocmai el, pe care il stim de atatea si atatea generatii sa fi ramas in urma... Nu se putea ca tocmai el, caruia atatia copii au sa-i comunice dorintele lor de Craciun, sa nu-si imbunatateasca modalitatea de comunicare. Scopul Mosului este acela de a-i convinge pe copii ca el exista si ca va trece negresit in noaptea de 24 spre 25 decembrie pe la fiecare dintre ei. Pe pagina de internet, pe care Mosul si-a lansat-o de curand, el isi povesteste toate aventurile prin care a trecut si ii avertizeaza pe copii ca uneori, el poate lua infatisarea unui om obisnuit sau a unui copil pentru a le testa bunatatea. Din pacate numai copiii care au acces la internet pot citi povestile Mosului. Restul raman cu speranta si increderea ca el exista cu adevarat. Din pacate armonia Craciunului nu se simte in toate colturile lumii si este trist faptul ca nu toti copiii au primit un semn ca Mos Craciun exista. Astfel de locuri exista si la noi in tara si din pacate nu sunt putine. Este dureros, insa in seara de ajun exista si copii care nu simt bucuria Craciunului, iar unii dintre ei isi doresc lucruri mult mai serioase decat o jucarie sau dulciuri. Chiar in localitatile judetului Constanta exista copii care nu au un microbuz care sa-i duca la scoala si care sunt nevoiti sa parcurga zilnic kilometri intregi pe jos, chiar si dupa lasarea intunericului. In cazul lor este nevoie de mai mult decat de interventia Mosului care, sa recunoastem, are mijloace limitate in indeplinirea dorintelor. Este nevoie de interventia autoritatilor -singurele care pot rezolva astfel de situatii. In unele sate mai sunt copii care nu au deschis niciodata o carte de povesti. Motivul: au fost prea ocupati sa faca asta pentru ca de mici au fost obisnuiti cu grijile oamenilor mari, fiind nevoiti sa munceasca pentru a-si asigura traiul. In apropierea Craciunului, autoritatile se bat in activitati de binefacere pentru cei mici, insa in restul anului ii uita cu totul. Evident, acum este perioada prielnica si pentru a-ti face imagine. Nu toate gesturile sunt insa interesate, partea negativa este ca astfel de gesturi, de ajutorare a celor aflati la nevoie, nu se intampla si in restul anului. Suntem obisnuiti sa daruim numai in perioada Craciunului, pentru ca in restul anului suntem prea ocupati sa contabilizam ce primim. Darurile facute copiilor sunt insa intotdeauna cele mai bine primite, pentru ca in inocenta specifica varstei ei nu cauta duble intelesuri cadourilor pe care le primesc de la autoritati sau de la alte persoane cu dare de mana de Craciun. Ar fi bine daca ar fi Craciun in fiecare zi a anului, asa copiii ar fi mereu in atentia oamenilor importanti si poate ar avea mai putine lipsuri. Din pacate insa, Craciunul este o sarbatoare unica in an si trece repede. Poate de asta Mosul nu ajunge peste tot...

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Ti-a placut articolul?

Comentarii