Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru microbuze şcolare au ajuns la Constanţa „Cadoul electoral“ va fi împărţit săptămâna viitoare (galerie foto)

ro

18 Sep, 2014 00:00 2241 Marime text
Nou-nouţe, galbene, cu dotări de ultimă generaţie, patru microbuze destinate transportului elevilor au ajuns, ieri, în curtea Consiliului Judeţean Constanţa. Deşi anul şcolar deja a început, microbuzele strălucesc în aşteptarea zilelor când vor fi folosite.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat judeţului Constanţa mai multe microbuze şcolare. După ce două dintre acestea au fost predate în luna iulie (unul, comunei Agigea, iar al doilea, localităţii Crucea), iată că ieri, la malul mării, au mai ajuns încă patru. Alte şase urmează să ajungă la Constanţa până săptămâna viitoare. Gabriel Diceanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, a declarat că cele zece microbuze vor fi împărţite primăriilor constănţene săptămâna viitoare. „În total, pentru Constanţa au fost alocate 40 de microbuze“, a mai adăugat Gabriel Diceanu.

Microbuzele fac parte din lotul de 600 de autovehicule achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în urma procedurii lansate la sfârşitul anului trecut, contractul fiind semnat în luna martie a acestui an. Preţul de achiziţie unitar plătit de MDRAP a fost de 21.200 de euro fără TVA, iar finanţarea provine din vânzarea de certificate verzi. Microbuzele au propulsie asigurată cu motoare Diesel, norme de poluare Euro 5, sistem de direcţie de tip servoasistat, sistem de frânare modern, cu asistenţă la frânarea de urgenţă, sistem de antipatinare a roţilor şi sistem electronic de control al stabilităţii. Microbuzele sunt dotate cu cronotahograf digital cu limitare electronică de viteză la 90 km/h şi beneficiază de aer condiţionat şi de încălzire. Livrarea se face cu un set de rezervă de cinci anvelope de iarnă, iar garanţia este asigurată pentru cinci ani, în limita a 150.000 km.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii