Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In urma ultimelor inundatii, la Mihai Viteazu un pod risca sa se prabuseasca

ro

08 Oct, 2004 00:00 751 Marime text

Primarul Gheorghe Grameni avertizeaza ca in comuna exista riscul producerii unor revarsari de ape

In opinia primarului, daca acest lucru se va intampla, aproximativ 80 de familii vor fi izolate * In acest moment exista un proiect, insa lucrarile de reabilitare nu au inceput pentru ca primaria nu dispune de banii necesari * Primaria a pregatit unitatile de invatamant pentru iarna * O mare nemultumire a primarului Gheorghe Grameni este ca localitatea nu beneficiaza de gradinita * Numai anul acesta, in cele doua localitati sunt inscrisi la gradinita 100 de copii * Ei sunt impartiti in grupe si invata in scoala

Inundatiile care au afectat judetul Constanta la sfarsitul lunii august au aratat cat de periculoase sunt capriciile vremii. Multe localitati din judet au avut de suferit si au facut sa constientizam mai bine care sunt riscurile. Imediat dupa aceea, primarul Gheorghe Grameni a facut cunoscut ca in Mihai Viteazu exista pericolul ca podul ce trece paraul Saruri sa se prabuseasca. Podul separa practic satul in doua si, in acest moment, obiectivul sta sa se prabuseasca. In opinia primarului, daca acest lucru se va intampla, aproximativ 80 de familii vor fi izolate. Inainte ca ploile din acest an sa afecteze zona, primarul comunei Mihai Viteazu a informat despre acest risc si, mai mult decat atat, a intocmit documentatia necesara. In acest moment exista un proiect, insa lucrarile de reabilitare nu au inceput datorita lipsei banilor. "Aproape in fiecare zi vin oameni la mine care se plang si ma intreaba ce o sa facem, insa in acest moment nu exista nici o alta solutie", precizeaza primarul Grameni. La fel de important este, in opinia alesului local din Mihai Viteazu, si faptul ca in centrul comunei, chiar in mijlocul satului, exista o zona de interferenta in care se aduna apele provenite din ploi. Aceasta situatie este riscanta si poate duce la crearea de inundatii. Reprezentantul administratiei publice locale a facut cunoscuta si aceasta situatie autoritatilor in drept, insa pana la acest moment nu a primit nici un raspuns. Pentru evitarea unor situatii periculoase este necesara o drenare corespunzatoare prin amplasarea de rigole de scurgere a apelor pluviale.

In comuna nu exista gradinita

Cu toate ca localitatea se confrunta cu lipsa banilor, administratia publica locala a reusit sa pregateasca in mod corespunzator unitatile de invatamant, pentru noul an scolar. Primarul Gheorghe Grameni a mentionat ca, in vederea deschiderii noului an scolar, cele doua scoli din comuna au suportat lucrari de igienizare si reabilitare. Pe langa lucrarile curente, la scolile din Mihai Viteazu si Sinoe au fost schimbate si bancile vechi cu unele noi, moderne. "Aproximativ 80 de banci si 160 de scaune noi au fost achizitionate pentru cele doua scoli. In total, sapte sali de clasa si-au intampinat elevii cu un aspect deosebit", a subliniat Gheorghe Grameni. Totodata, scolile au fost pregatite si pentru perioada sezonului rece. Astfel, peste 300 de metri steri de combustibil solid au fost deja achizitionati pentru incalzirea scolilor pe timpul iernii. Din fondurile primariei sunt suportate si abonamentele cadrelor didactice care fac naveta. Pentru a veni in sprijinul celor 25 de elevi care frecventeaza cursurile Scolii de arta si meserii din Mihai Viteazu dar locuiesc in Sinoe, primaria a hotarat, in sedinta de consiliu, sa suporte contravaloarea abonamentelor pe transportul in comun. Una dintre marile dorinte ale primarului Gheorghe Grameni este aceea de a achizitiona un mijloc de transport pentru elevi. De aceea, primarul comunei Mihai Viteazu spera ca pe viitor, atunci cand la Inspectoratul Scolar Judetean vor mai fi aduse mijloace de transport pentru elevi, sa se aiba in vedere ca Mihai Viteazu are mare nevoie de un microbuz.O alta mare problema cu care se confrunta administratia publica locala, dar care are efecte negative asupra copiilor, este aceea ca pe raza comunei nu exista nici macar nu spatiu in care sa functioneze o gradinita. Numai in acest an, in satul Sinoe au fost inscrisi la gradinita 50 de copii, in timp ce la Mihai Viteazu sunt inca 50. In ciuda acestui numar mare, cei mai mici locuitori sunt obligati sa invete in cladirea scolii din localitate. Pentru a face fata, cadrele didactice au fost nevoite sa imparta grupele atat dimineata, cat si dupa-amiaza, iar cei mai mici nu au fost primiti la grupa mica. Abia in anul 2005 scoala din Mihai Viteazu va fi reabilitata prin programul Bancii Mondiale, insa construirea unei gradinite implica cheltuieli prea mari pentru posibilitatile bugetului local, a mai precizat primarul Gheorghe Grameni.

Programul Sapard, pe ultima suta de metri

In urma cu mai multe luni, la nivelul comunei Mihai Viteazu demarau lucrarile de reabilitare si modernizare a drumurilor comunale prin Programul Sapard. Potrivit declaratiilor primarului Gheorghe Grameni, in comuna au fost modernizati 16,8 kilometri de drum, atat in satul Mihai Viteazu, cat si in Sinoe. "In prezent, administratia locala, in colaborare cu firma constructoare, se ingrijeste de finalizarea lucrarilor la programul Sapard. De asemenea, ne aflam la stadiul de plata a ultimei transe de bani, deoarece vrem ca acest proiect sa fie dus la bun sfarsit", a mai afirmat seful administratiei din Mihai Viteazu. In acest moment, lucrarea a fost finalizata in proportie de 95%, ramanand practic de turnat stratul de bitum pe cateva strazi din Sinoe si de curatat rigolele. Acestea sunt ultimele retusuri in vederea receptiei finale. Pentru a se incadra in termen, primaria a depus documentatia pentru a doua transa de bani. Valoarea totala a lucrarii din cele doua localitati se ridica la 997 de mii de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii