Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Zi cu miros de sărbătoare şi gânduri de recunoştinţă

ro

29 May, 2014 00:00 2552 Marime text
Ortodocşii sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, o zi la fel de importantă precum cea de Paşte, de pildă. La sate, gospodinele mişună mai ceva ca în Săptămâna Mare. Au ouă de înroşit, cozonac de făcut, bucate de pregătit, însă peste toate, au grijă de gospodărie, care acum a început să crească. Cloştile au scos pui, raţele, gâştele şi bobocii sunt dornici de a se bălăci în apă, iar păsările cântă cât e ziua de lungă, ţinându-le de urât femeilor care nu-şi mai văd capul de treabă. Ahh, cât este de frumos la ţară în această perioadă! Afară totul este verde, căldura încă nu toropeşte, cireşele au început să dea în pârg, iar oamenii când se-ntâlnesc îşi spun „Hristos S-a înălţat! - Adevărat S-a înălţat“. La sat, tradiţia este încă vie, iar pe noi, cei care suntem mereu puşi pe fugă, mereu agitaţi, ne surprinde când auzim, de pildă, că astăzi ar trebui să punem frunze de leuştean la ferestre ori că există o tradiţie care spune că tinerii trebuie să îşi lege de brâu frunze de nuc, alun sau leuştean! Eu una nu-mi imaginez vreun tânăr îmbrăcat cool şi cu un mănunchi de leuştean atârnându-i de cingătoare...
Sărbătoarea de astăzi mă poartă înapoi, în copilărie, când bunica pregătea mâncarea afară, pe plită, şi nu în casă, căci de ar fi gătit în bucătărioara ei în astă zi, atunci toată casa ar fi vuit tot anul. De Ispas, căci aşa mai este cunoscută popular sărbătoarea, copil fiind, aşteptam cu nerăbdare ca ţaţa Ileana să vină şi să îmi împartă ouă roşii, caş proaspăt şi ceapă verde. Se spune că Ispas, de unde vine numele popular al sărbătorii, a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de apostoli. Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare.
Tot în zi de Înălţare, biserica a ales ca eroii neamului să fie pomeniţi. În toate lăcaşurile de cult sunt pomeniţi eroii - ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, sacrificiul lor fiind deci piatra de temelie a ceea ce suntem noi, ca naţiune astăzi. Însă eroi sunt mulţi, eroi sunt şi în viaţă, eroi ştiuţi sau mai puţin cunoscuţi; medici eroi, care zilnic salvează sute de vieţi, preoţi eroi - care salvează suflete greu-încercate, militari eroi, care s-au depărtat de familii pentru a veghea asupra familiei România şi toţi ceilalţi eroi pe care nu-i vedem zi de zi, dar care pun umărul ori de câte ori avem nevoie. Să pomenim deci sufletele eroilor plecaţi dintre noi, dar să ne oprim astăzi o clipă să ne rugăm şi pentru cei care au fost, măcar o clipă, pentru fiecare dintre noi eroi. Hristos S-a înălţat!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii