Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Mergeţi la vot! Să curăţăm Parlamentul

ro

17 Nov, 2016 00:00 8301 Marime text
Au trecut cinci luni de când ne-am ales primarii. Unii vechi, alţii noi. Cinci luni de când s-a încheiat o campanie electorală. Iată-ne însă într-o altă campanie electorală. Cea pentru alegerile parlamentare. Cinci luni în care am învăţat, împreună, că lucrurile nu se schimbă cu adevărat decât mergând la vot.
 
Decidem împreună cine merită să intre în Parlament şi cine nu. Decidem împreună cine ne va reprezenta în viitorul Legislativ. Decidem împreună cine trebuie să lupte pentru drepturile noastre. Votăm împreună noii aleşi care să ne respecte interesele şi să nu ne mintă în conferinţele de presă. Suntem sătui de promisiuni populiste! Am scris asta în zeci de articole. Şi nu doar eu, ci mulţi, foarte mulţi colegi. Noi vrem o ţară ca în Vest. Cerem prea mult? Poate! Parlamentarii sunt aleşi însă de noi să muncească pentru noi. Pe bani. Mulţi bani.
 
Alegerile parlamentare reprezintă o şansă pentru toţi cetăţenii acestei ţări de a-i verifica şi evalua pe cei pe care i-au trimis în Parlament în urmă cu patru ani. Cu atât mai mult, românii au acum dreptul de a-i sancţiona pe cei care au jucat la două capete şi au uitat de ei timp de patru ani. Căci ne-am cam învăţat. Politicienii ne caută doar în campaniile electorale, atunci când au nevoie de votul nostru. Normal, a doua zi după alegeri i-au şi uitat pe cei care i-au trimis în Parlament. Toate promisiunile vor fi şterse din memoria politicienilor. De aceea, vă îndemn să ieşiţi la vot! Ţara asta se poate face bine doar aşa. Gândiţi-vă că fiecare ales primeşte o indemnizaţie lunară de peste 5.000 de lei şi această indemnizaţie poate ajunge până la 16.000 de lei, dacă mai obţine vreo funcţie în comisiile de specialitate. Fonduri pentru benzină, cazare sau alte cheltuieli se adaugă indemnizaţiilor şi aşa uriaşe pe care ajung să le câştige unii politicieni.
 
Avem din nou ocazia să schimbăm structura Parlamentului. Să ne reamintim că, în urmă cu patru ani, am ales cel mai mare legislativ românesc din istorie, cel mai pătat, din punct de vedere legal, şi cel mai lipsit de încredere în ochii românilor. Parlamentul a devenit o piatră murdară, neşlefuită în ultimii ani, o piatră care acum trebuie curăţată, încât să devină una preţioasă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii