VIDEO Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni - „Ne dorim rapid o soluție care să schimbe direcția țării”
VIDEO: Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni - „Ne dorim rapid o soluție care să schimbe direcția
251
Marime text

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi, 5 cotombrie 2026, după consultările de la Palatul Cotroceni, că Partidul Social-Democrat a solicitat președintelui României mandatul pentru funcția de prim-ministru, iar nominalizarea formațiunii este chiar el.
„Partidul Social-Democrat, ca principalul partid din Parlamentul României, a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu, așa cum știți, și această nominalizare a fost făcută în urmă cu câteva săptămâni”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a criticat, de asemenea, efectele măsurilor de austeritate adoptate în ultima perioadă, susținând că acestea au avut consecințe asupra economiei și pieței muncii.
„Această austeritate a dus la scădere economică, la cea mai mare inflație din Europa, la scăderea consumului 12 luni consecutiv, la 70.000 de șomeri în plus, la scăderea investițiilor directe în România”, a afirmat liderul PSD.
Grindeanu a precizat că PSD nu are „linii roșii” în ceea ce privește formarea unei majorități și a susținut că partidul este deschis unor soluții politice din care să facă parte.
„Nu avem linii roșii pe care alții le au. Sigur susținem soluții din care facem parte. N-am făcut congrese prin care să eliminăm pe ceilalți. Să spunem că nu vom mai face niciodată majorități. N-am trasat lucrurile în acest mod”, a declarat Grindeanu.
Președintele PSD a pledat pentru găsirea rapidă a unei soluții politice, despre care spune că ar trebui să ducă la ieșirea din blocaj și la schimbarea direcției țării.
„Așa că îmi doresc rapid și ne dorim rapid să avem această soluție. O soluție care să ne scoată din acest blocaj politic și să schimbe direcția țării”, a încheiat Sorin Grindeanu.
Citește și:
Nicușor Dan a început consultările cu partidele pentru desemnarea premierului. Delegația PSD este condusă de Sorin Grindeanu
Tags: Sorin Grindeanu
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


