Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:50 20 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Seri de teatru antic

ro

18 Jun, 2018 00:00 826 Marime text
„«Adâncă şi mişcătoare fântână, a cărei taină se plăteşte în timp, este Dobrogea. Impresia de viaţă, în imateriale răspântii de timp, îţi dă orice loc de popas pe drumurile dobrogene... Pe ţărmurile Dobrogei, ca pretutindeni, de altfel, la mare, fântânile timpului trec prin tine şi se varsă într-un imens ocean, foră culoare, foră apă, foră ţărm sau haină, un nesfârşit ocean de vreme.»


 
Purced într-o temerară încercare de evocare sentimentală a primelor decenii (primelor?) din viaţa teatrului constănţean, citându-l pe I.M. Sadoveanu (n.r. Ion Marin Sadoveanu), un mare fiu al Dobrogei, care a fixat, în însemnări fulgurante, câte ceva din imponderabilul spaţiului poetic dobrogean, explicând, până la un punct, fascinaţia aproape mistică pe care acesta o exercită asupra creatorului de artă (şi nu numai).
 
Ca dobrogean de obârşie şi mai apoi ca om de teatru (iertemi-se că îndrăznesc a mă numi astfel, dar mi-am «topit» existenţa în patru dintre deceniile teatrului dobrogean, altfel, născut, parcă, de când lumea şi căruia eu îi doresc să trăiască tot cât ea), ei
bine, mă simt un om privilegiat (n.r. Georgeta Martoiu lucra în teatru din 1961. Această carte a fost scrisă în 2001)... Pentru că am văzut lumina zilei, am trăit şi muncit într-un tărâm mirific, de vis şi de poveste - Dobrogea.
 
Stăruind adeseori asupra aurei misterioase care învăluie orice bun spectacol, mai ales pe acelea din afara scenei tradiţionale
(convenţionale), am ajuns la concluzia - poate, un truism! - că aceasta se datorează nu numai talentului şi gândirii înalte a
creatorilor, ci şi încărcăturii - aş zice, magice - cu care, vrând-nevrând,
este înzestrat de matricea în care a fost zămislit...
 
Am văzut asta în spectacolele de teatru antic pe care - luptând furtunos cu adversităţi de care nici n-aş vrea să-mi amintesc - teatrul constănţean a reuşit să le realizeze, în aer liber, în interiorul unor vestigii arheologice, fără amenajări. Om de specialitate sau simplu spectator, pregătit sau nu, cu apetit sau fără pentru acest tip de spectacol, oricare fiinţă sensibilă care le-a văzut, poate depune mărturie că ele purtau însemnele unice ale unui spaţiu poetic sacru, propunând cel puţin... o altă percepţie a timpului... Timpul, cel care fecundând şi pulverizând totul, se păstrează doar pe sine, curgând potopitor spre oceanul său fără margini, în ritmul unor ceasuri uriaşe pe care le bate, inegal, neliniştitor şi tainic, vuietul valurilor mării şi al asprelor vânturi dobrogene... Timpul, de a cărui uriaşă trenă s-au agăţat întâmplări fabuloase, mituri, eresuri, legende, fapte istorice, lăsând-toate! - impresia, că aici, trăiesc un prezent continuu...

 

Pledoarie pentru sacralitatea Dobrogei

 
Mitologia noastră vorbeşte despre transfigurarea mitică a întregului spaţiu concret românesc, atestând în interiorul acestuia o mulţime de străvechi locuri sacre sau sacralizate. Şi vorbind mai apăsat despre sacralitatea spaţiului dobrogean în deschiderea acestui capitol, nu doresc să-l abstrag spaţiului-mumă românesc,
ci să spun doar că particularităţile sale îl fac dumnezeiesc de prielnic reprezentării unor spectacole teatrale de mare respiraţie
temporală şi spaţială.
 
Nu pot rezista tentaţiei (atât de ademenitoare!) de a hălădui, ca-ntr-un rai, prin mitologia sud-estului european şi, ca-ntr-un iad, prin preazbuciumata lui istorie, reamintindu-mi, o dată şi încă o dată, că avem şansa de a trăi pe un legendar şi stră-străvechi pământ, păşind zilnic, nu cu destulă pietate, ca pe un «imens osuarum», în care «trosnesc pretutindeni oasele amestecate de veacuri», în lumina albă, concretă, a amiezilor de vară sau sub stelele mari, albe şi «parcă prea multe» ale neasemuitelor nopţi dobrogene... Că ne-nsoţesc pretutindeni umbre ale atâtor seminţii trecătoare pe aici, şi ale atâtor păstori mioritici, pieriţi eroic prin locurile acestea: «Ba, eu l-am văzut/Şi l-am cunoscut,/ La malul mării,/ La marginea ţării,/ De păgâni gonit,/ De gloanţe rănit,/ La pământ trântit». Şi, în mod sigur, ne însoţeşte pretutindeni, tutelându-ne cu trista-i autoritate, umbra ilustrului nostru concetăţean, Ovidius Naso, cel care ne promitea sfâşietor, acum două milenii: «Dacă e drept ce spus-a Pitagora cândva,/ Că sufletul cât lungul eternităţii va,/ Printre sarmate umbre la Pontul Euxin,/ În veci va rătăci o umbră de latin ...»
 

Dunărea (Istros) - un fluviu sfânt

 
Nu pot să nu-mi amintesc că cele mai vechi menţiuni de topogeneză sacră referitoare 'la pământul României sunt cele legate de Pontul Euxin, Insula Leuce (Insula Şerpilor) şi fluviul Istros cu a sa mirifică incintă albă a Deltei ... Sunt elemente geografice care delimitează, străjuind-o, o adevărată cetate albă, a soarelui; culoarea albă definind în mitologia dacă însăşi sacralitatea. Un spaţiu care închide misterul sacru ce se insinuează în tot ceea ce arta creează aici.
 
Dunărea era socotită în străvechime un fluviu sacru nu doar de către daci ( care se-mpărtăşeau din apa ei sau jurau pe ea, în toate momentele grave ale vieţii lor), ne-o spun mai mulţi scriitori ai Antichităţii. Printre aceştia Plutarh aminteşte, de pildă, că vechii regi persani păstrau în recipiente închise, ca pe un lucru sfânt şi de mare preţ, apa din Dunăre. Strabon menţionează că întreaga Deltă e sacră. (Aici se practica, se spune, vestita lycantropie - magie a transformării oamenilor în lupi şi a subordonării forţei acestora intereselor omeneşti). Pliniu cel Bătrân specifică numele sacre, greceşti, ale braţelor Istrului, printre care Hieron Storna însemnând «braţ sfănt» se poate regăsi şi în numele românesc al unuia dintre ele, «Sf. Gheorghe».
 
Cercetătorii au stabilit de altfel că, etimologic, cuvântul Dunăre chiar asta înseamnă - fluviu sfânt. Nu am să zăbovesc îndelung asupra numelui mării noastre - poartă spre răsărit sau spre infinit a spaţiului de care vorbesc? Pontus Euxinus (ospitalieră) sau Pontus Axenus (neprimitoare - neagră)? Poate şi una şi alta. Nici asupra legendei cetăţii Tomis sau a nefericitei Medeea (toponime atât de frecvente în zonă), cu toată încărcătura mitică pe care acestea o aduc...
 

Insula Leuce - Insula Alba - Insula Şerpilor

 
Mă voi opri însă mai insistent asupra Insulei Leuce sau Albă, strălucitoarea şi enigmatica Insulă a Şerpilor - pierdută (n.r. autoarea scria în 2001, dar, între timp, s-a soluţionat litigiul teritorial dintre România şi Ucraina, judecat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, astfel încât, prin Decizia 2009/9 din 3 februarie 2009, România câştigă 79,34% din zona disputată, anume 9.700 kmp cu o adâncime de 50 m), vai, astăzi pentru noi(!) cel puţin ca realitate geografică dar iradiind din străvechime fascinaţia unui capăt de tărâm mitic. Vorbesc despre ea Pindar, Euripide, Antigos, ş.a. Nicolae Densuşianu, prelucrând multe dintre informaţiile mitografilor Antichităţii, socoteşte că aceasta a jucat un rol important în mitologia tracă nord şi sud dunăreană, înainte de căderea Troiei, când s-ar putea să fi fost «leagănul religiei lui Apollo» (zeu al Soarelui, de unde numele de Insula Luminii) şi după. căderea Troiei, când ar fi devenit sanctuarul lui Achile. (Trupul eroului fiind răpit - după legendă - de pe câmpul troian de luptă şi adus aici de către mama sa, zeiţa Thetis). Zice Antigos: «Se povesteşte despre Insula Leuce, că nici una dintre păsări nu se poate ridica în zbor deasupra sanctuarului lui Achile»; sau Euripide: «Insula Leuce, unde îşi petrece timpul Achile, în mijlocul Pontului Euxin». Acelaşi Nicolae Densuşianu socoteşte că mitul Insulei Leuce poate fi regăsit în mitologia română, în balada (şi legenda) Mânăstirii Albe: «În prundul Mării Negre» (sau «În prunduţ de mare» sau «Într-un ostrov al mării»)/ E-o dalbă mânăstire,/ Cu nouă altare/ Către sfântul Soare ... ».
 
Într-o cartogramă cuprinzând toponimia mitică arhaică a României, publicată în 1987, Mânăstirea Albă (centru mirific al religiei trace nord-dunărene şi lăcaş sacru pe ţărm, în care urma - conform baladei - să se oficieze căsătoria incestuoasă a Soarelui cu Luna) este amplasată în Deltă, pe aceeaşi linie, orizontală, cu Insula Leuce, între ele desfăşurându-se faimosul picior al podului de aramă, construit de Soare peste mare, ca o dovadă a iubirii sale (imposibilă în canoanele religiei dace) pentru Lună...“.

(Georgeta Mărtoiu)

 

Va urma.

 
#citeştemaideparte
#seri de teatru antic
#Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii
#Autori - Anaid Tavitian, Georgeta Mărtoiu
 
Mai multe despre istoria teatrului la Constanța puteți afla accesând antologia teatrală „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, semnată de Anaid Tavitian și Georgeta Mărtoiu, disponibilă integral în format electronic.
 

Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Citeşte şi: 

Thalia Ex Ponto la cumpana de milenii
 
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, autori Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian (2001). În curând, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii