Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogeaTOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Unde erau cele trei cimitire în Constanţa secolului al XVIII-lea

ro

25 May, 2018 00:00 3067 Marime text

„În 1784, Caterina Il-a (Ecaterina cea Mare a Rusiei care a domnit 1762-1796) provoacă un nou războiu, în care se hotărăşte de soarta Imperiului otoman. S’a sfârşit prin pacea dela Iaşi, din 1792. Rusia a câştigat Crimeia şi-şi întinde graniţele până la Nistru.
 
Constanţa îşi încheie bilanţul socotelilor la sfârşitul secolului al XVIIl-lea, cu un deficit groaznic. Oraşul mai întâi jefuit a fost prefăcut în ruine, de nici piatră peste piatră n’a mai rămas. Nici vorbă nu poate fi de locuitori, care în atâtea rânduri îşi luaseră lumea în cap. Cei întorşi din pribegie, mai scormoniau cenuşa, pe care o bănuiau a fi fost a căminului lor. N’apucau bine să-şi clădească câte un bordei şi să-şi înfiripeze cât de cât o gospodărie, că altă năvală se anunţă, pentru a lua din nou calea pribegiei şi a nenorocirilor.
 
Doar cimitirile - şi erau trei la număr, unul pe locul catedralei de azi, altul pe coasta mării, pe la biserica armeană, până la biserica greacă şi al treilea pe locul ocupat azi de şcoala primară No. 1. Toate foarte întinse - mai străjuiau ruinele rămase de pe urma atâtor năvăliri prădalnice!“
 
#citestemaideparte 
#capitolulII. Stăpânirea turcească. Kustendje
#TOMI-CONSTANTA monografie(1931)
#Autor M.IONESCU-DOBROGIANU
 
Mai multe despre istoria Tomi aflaþi din monografia „Tomi - Constanța“ , disponibilã integral în format electronic.
 
Dacã în urmã cu 119 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecã publicã la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantã coincidenþã, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul sãu pe tãrâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECÃ VIRTUALÃ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR 

a) Toate informaþiile publicate pe site de cãtre ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fãrã a se limita la, articole, informaþii, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mãrcile și indicaþiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, dupã caz, furnizorii sãi de informaþii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conþinutului site-ului, cu excepția afișãrii pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descãrcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanþa.
 

Citește și:
 
Cine a fost cazacul Mazepa, rãzboinicul care tulburã Europa chiar și dupã 300 de ani de la moarte. Rãpus pe pãmânt românesc, a fost îngropat de șase ori

#citeșteDobrogeaTOMI-CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stãpânirea turceascã. Kustendje „În mâinile bulgarilor și-a dat sfârșitul Constanþa. Turcii au înmormântat-o.” 
 

Tomi - Constanța, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)

Portrete. Oameni care au fãcut istorie culturalã în Dobrogea Marin Ionescu-Dobrogeanu (galerie foto)

#citeșteDobrogeaTOMI-CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stãpânirea turceascã. Kustendje Hatmanul Mazepa se stabilește în Dobrogea la 1709

#citeșteDobrogeaTOMI-CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stãpânirea turceascã. Kustendje: „Vai de Constanþa noastrã, nãvãlitã de Ruși”
 
#citeșteDobrogeaTOMI-CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stãpânirea turceascã. Kustendje: „Dela Isaccea pânã la Bazargic, nu se vedeau decât case arse și câmpii devastate”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii