Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:48 18 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea „Azima morții”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

ro

22 Nov, 2018 00:00 796 Marime text
În numărul 2, anul III, 1922, aprilie-iunie al „Analelor Dobrogei“ (serie veche), revista Societății Culturale Dobrogene, la pagina 106/292, descoperim un articol al lui D. Stoicescu. Acesta poartă denumirea „Azima” și poate fi citit integral aici.

Revista „Analele Dobrogei” a consacrat spațiu generos în paginile sale personalităților culturale ale ținutului dobrogean, aducând în atenția publicului articole despre încadrarea geografică a Dobrogei, despre elemente de istorie, poezii, dar și povești de dragoste, așa cum este cazul în articolul autorului menționat.
 

 
„Ai văzut marginea de răsărit a satului, cum vii dinspre pădurea Colței, niște dărâmături, o casă pustie? A fost acolo, pe când era meu tânăr, un han la drumul mare, vestitul han al Verbinei. […] Verbina a fost o femeie aprigă. Era cunoscută de nurlie și drăgoasă, din Cheile Buzăului și până-n Schela Brăilei. Întâmplarea pleacă din dragostea Verbinei cu un cărăuș tânăr, pe care-I prinsese din drum, cu căldură iarna, cu umbra vara, cu vorbă dulce legănată-n vârful limbei, cu băuturi cu mirodenii, cu brațele-i rotunde pe care oricine, nu mai cât le privea rămânea cu ochii în gol, părându-i se că tot le vede, onduind momitoare, șerpuind încolăcitoare împrejurul gâtului”.
 
Dragostea pătimașă și abruptă, întâmplătoare și totuși sinceră și fără interese ascunse dintre cărăușul ce poposește la hanul Verbinei și fata frumoasă care i-a furat inima pe loc se năștea într-o toamnă, atunci când dăduse deja bruma și vântul sufla din toate părțile. Verbina i-a intrat repede în suflet cărăușului poposit la han, impresionat de îndemânările sale de gospodină. Ca un ritual de cunoaștere, dar și ca un legământ, Verbina îi pregătea alesului inimii sale „azimă”, o pâine „caldă, înflorită, cu mireasmă de schinduf…”.
 
Verbina era o femeie muncită, trecută prin viață, cu copii mari, și care, de-a lungul timpului, s-a lăsat dezmierdată de mulți drumeți, însă cărăușul din poveste i-a fost cel mai drag dintre toți.
 
„Verbina - acasă, era tot cu ochii pe drum. Știa că o să-I pici drăguțului. Bobii învârtiți pe sita descântată îl vestiau pe drum de zi, fără zăbavă, dar… grabnic la plecare! Și  totuși bobii mințiau pe jumătate, învârtiți de mâna ei înfierbântată și meniți de sufletul doritor să-l soarbă. Cărăușul n-a venit o zi, n-a venit două. Verbina era foc. Verbina înebunise așteptându-l. Ea, după care se pierdeau încă atâția, să-I ducă dorul lui? Mai bine moartă! Și gândul ei vijelios o ducea să se vadă pe ea moartă și pe el în brațele hangiței de-a plopi, care tremura și-l strângea, iar el se lăsa fericit îmbrățișărilor”.
 
Chiar dacă „drumețul” nostru, ușor ușor, i-a frânt inima celei care în trecut avea atâția pretendenți și de care, de altfel, ea doar se folosea, Verbina avea speranța că acesta se va mai întoarce la ea măcar pentru câteva clipe, cât dura să îi facă o azimă, aceasta devenind cumva simbolul dragostei lor: tumultuoasă, caldă, răsucită și întortocheată, dar și dureroasă, deoarece el decide să o părăsească abrupt și fără prea multe explicații.
 
„O azimă caldă, rumenă, mirezmată, se strecură în traista cu merinde a cărăușului. El își luă ziua bună și pleacă grăbit, biciuind caii neobicinuiți cu un popas așa scurt. În urmă, în pragul hanului, Verbina rămâne ghiață. Netrebnicul! Eu, de râsul lui? Când va gusta din azimă, va simți veninul din sufletul meu! Azima cea de pe urmă… Adevărat, era atâta venin în sufletul ei! În sufletul oricărei femei, când se desparte de ce-a fost… e cel puțin atâta venin ca să otrăvească lumea întreagă! Verbina plânse desnădăjduită un ceas, două… Plânse ca după un mort, privind în urma cărăușului, care s-afundase în zarea toamnei spre apus, între pădurea galbenă și câmpul cu mărăciniș ruginit. Ea mână într-acolo, pe vântul din suspine, tot ce mai era dorință în sufletul ei, agonia celui din urmă strigăt al sufletului după farmecele iubirii…”
 
Pe lângă durerea pierderii alesului inimii sale, Verbina este nevoită să treacă peste un alt moment cutremurător. Cei trei băieți ai săi, pe care îi aștepta de ceva vreme acasă, nu mai soseau, iar ea, deznădăjduită, își punea tot felul de întrebări, deoarece avea un presentiment în care nu a vrut să aibă încredere. Totuși, presentimentul s-a adeverit, iar băieții ei, cei pe care îi aștepta cu tot sufletul acasă, nu s-au mai întors vii.
 
„Al treilea car, înaintând, purta pe mezin răsturnat cu capul în jos pe crucea carului, gata să fie smuls de învârtitura roții. Un muget de fiară rănită eși din pieptul Verbinei. Un argat alergă mut. Strânse îngrozit din carele sosite, trei corpuri tinere și moarte, pe care le așeză pe prispa lată a hanului. Verbina căzu peste ele stinsă.”
 
Ceea ce a aflat Verbina, printre suspine, a fost faptul că acea „azimă” pe care în trecut o făcea pentru alesul inimii sale, acea ultimă azimă „veninoasă”, a fost de fapt sfârșitul celor trei băieți, deoarece „călătorul” a împărțit cu ei, pe drum, pâinea „sfârșirii”.
 
„Din mugirile, din țipetele, din blestemele, din bocetele, din dezmierdările ei, - lumea înțelese două-trei vorbe: un cărăuș împărțise o azimă dată de ea, cu băieții flămânzi pe cale. Târziu, Verbina se ridică în mijlocul celor ce o înconjuraseră, chemă prin semen câteva bătrâne și le duse arătându-le lăzile ei. Iar de pe coarda casei coborî o sticluță din care sorbi cu sete. Nimeni n-o opri. A treia zi, patru morminte așteptau săpate pentru Verbina și cei trei feciori ai ei, iar cărăușul cel tânăr mărturisi, din fața mormintelor deschise, cum prietenos și cu voie bună și-a dat azima, fără s-o guste: era sătul încă de la hanul cu plopi, din Vadul Iencei!”                                                                                                                                 
Puteţi accesa varianta integrală a numărului 2, aprilie-iunie, din anul III (1922) al Analelor Dobrogei aici.

DREPTURI DE AUTOR 

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale
 
Citeşte şi:
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 
A 25-a aniversare a Liceului „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, marcată în „Analele Dobrogei“. Ce dorea să facă regele Carol
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii