Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

WTA a desemnat-o pe Emma Răducanu revelaţia anului 2021!

ro

07 Dec, 2021 19:58 1624 Marime text





Britanica Emma Răducanu, câştigătoare în urmă cu câteva luni la US Open, a fost desemnată revelaţia anului 2021 de către WTA, asociaţia care gestionează circuitul profesionist feminin de tenis.






Australianca Ashleigh Barty, liderul mondial, a primit pentru a doua oară distincţia de cea mai bună jucătoare a anului, a anunţat marţi, 07 decembrie,  WTA, citată de Reuters.




Emma Răducanu, în vârstă de 19 ani, al cărei tată este român, a devenit prima jucătoare venită din calificări care a câştigat un Grand Slam, cel de la Flushing Meadows din luna septembrie. Răducanu a fost prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui turneu de Mare Şlem în ultimii 44 de ani.





După succesul ei de la US Open, Răducanu a dezamăgit la următoarele turnee, fiind eliminată la Indian Wells în turul doi, la Cluj Napoca în sferturi şi la Linz în primul tur. Britanica este acum pe locul 19 în clasamentul WTA, scrie agerpes.ro. 





Barty, care a mai obţinut această distincţie în 2019, a câştigat cinci titluri în acest an, printre care al doilea său turneu de Mare Şlem la Wimbledon, unde a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia).






De asemenea, ea şi-a apărat titlul la Miami şi a triumfat la Melbourne, Stuttgart şi Cincinnati, încheind pentru al treilea an la rând pe prima poziţie a ierarhiei WTA.




Sursa foto: Facebook/ Emma Raducanu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii