„Vreau ca puştii să aibă idoli în teren” Rugbyştii de la Tomitanii îi fac galerie României la finala cu Georgia
„Vreau ca puştii să aibă idoli în teren”: Rugbyştii de la Tomitanii îi fac galerie României la finala
15 Mar, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2629
Marime text



„Asociaţia Judeţeană de Rugby a avut rezultate de excepţie anul trecut, la nivel juvenil, unice pe ţară. Balonul oval a pătruns în şcoli şi în multe puncte din judeţ, precum Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Ovidiu, Albeşti, Ciobanu, Limanu ori Săcele. Sunt foarte mulţumit. Nu ştiu cum să-i răsplătesc pe aceşti eroi. Vreau să-i duc pe copii la meciuri importante. Vreau ca puştii să aibă idoli pe teren. E foarte important pentru motivaţia lor şi pentru evoluţia şi progresul lor în joc”, a declarat Florian Constantin, preşedintele AJR. În acest sens, un grup de tineri rugbyşti de la CS Tomitanii Constanţa (de 15 şi 16 ani; antrenor - Cristi Cojocaru) se vor deplasa, mâine, la partida de seniori România - Georgia, care este o adevărată finală a Cupei Europene a Naţiunilor, ediţia 2013, ambele adversare având câte patru victorii până acum. Meciul se joacă la Bucureşti, pe stadionul „Arcul de Triumf”, de la ora 15.00, în direct la TVR1. Din echipa de start a României fac parte şi un jucător de la RCJ Farul, Adrian Apostol, dar şi fostul căpitan al constănţenilor, Daniel Carpo.
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii